Silvia Tuvene. Muza

nu mai știu ce cafea să beau acasă. am încercat pe la starbucks vreo trei sau patru soiuri de cafea boabe, dar pur și simplu nu e ce trebuie să fie. o cafea medium, nu foarte prăjită, nici foarte aromată, dar nici lipsită de aromă, să aibă suficientă cofeină, dar nu cafea pentru espresso.

la începutul începuturilor, când eu eram jună (15 ani? 16?) și am început să consum cafea, maman, care este o mare cafegioaică, cumpăra jacobs verde. ah, cat era de bun! și făcea cafeaua într-un ibric turcesc, de alamă. de altfel și acum are ibricul ală. era ca în reclamă: te lua de nas și te aducea pe sus în camera de zi, pe fotoliul din stânga, căci pe cel din dreapta sătea mama, pe care nu o scoți nici azi din tabietul asta.

prima cafea pe care o țin minte (aveam vreo 5-6 ani), este o cafea turcească, la nisip. eram cu maman și sora mea la mare, cred că prin eforie/neptun-olimp și mama și-a luat ceva ce nu mai văzusem până atunci. arăta cam dubios, dar mirosea … minunat.

așa mi-aș dori să miroasă cafeaua. dar ia-o de unde nu-i.

sugestii, am nevoie de sugestii. cine ce cafea bea?

i loove sturbucks. este momentul meu chick lit (pentru necunoscători, toate eroinele literaturii pentru gagici se duc la starbucks), my no one guilty pleasure.

noile lor frappuccinos look, sound and i’m sure taste like heaven! pe căldurile astea, presărate cu nisip de sahara, frappucino pare un remediu minune