Silvia Tuvene. Muza

telefonul meu are o functie simpatica. imi arata cati pasi fac pe zi. ma distreaza sa vad cum la ora 12 a.m. pasii din ziua precedenta se sterg automat. ce frumos ar fi cateodata sa se stearga si zilele neplacute si sa o luam de la capat atunci cand ne vine cheful.

all in all, azi a fost o zi cu pasi putini, dar productiva: am pregatit 2 editoriale in intregime, inca unul pe jumatate, conceput un interviu, facut cercetare pentru un nou editorial despre campania electorala pe bloguri. la toate s-a adaugat si o mare traducere ce trebuie predata vineri.

editorialele, in curand cu link

In spatele numerelor de telefon de pe cardul tau de credit sau al liniilor de suport ale companiilor de telefonie mobila sau a oricarei linii de informatii suplimentare se afla o voce mereu amabila, mereu gata sa te ajute si careia din proprie initiativa îi atasezi tu o fata zâmbitoare. Vocea pe care tu o auzi reprezinta grosso modo compania la care suni. In functie de cât de multumit esti de ea, serviciile companiei devin în ochii tai bune, tu fericit, contrar exclami: niste incompetenti.
I-am luat interviu Adinei, are 24 de ani, lucreaza într-un call center si mi-a povestit cum e sa-ti petreci ziua vrajind oamenii. continuare

s-a hotarat in cadrul asociatiei de studenti sa se faca revista asociatiei. foarte frumos, mi-am anuntat prezenta in paginile revistei. am inceput sa lucrez la o serie de articole in romana. este un proiect mai vechi, este vorba de o serie de articole despre istoria iubirii in occident.

Imi aduc aminte de bunica mea: cum era, cum se comporta, cum se imbraca. De cand s-a casatorit a purtat mereu batic. Era semnul femeii casatorite la tara in lipsa unui inel sau a unei verighete. Asa functiona societatea traditionala: femeia se acoperea. Nu era un simbol religios sau politic era doar o marca a varstei si a statutului in societate. continuare

E vara, e soare, timpul e dilatat, parca a adormit si el. Trece mai greu intre moliciunea unui prosop pe nisip si racoarea valurilor… Plin concediu, lumea se relaxeaza, pleaca in vacanta, nici o grija nu umbreste fruntea bucurestenilor intre sorbitura unei guri de bere rece si o vorba la terasa cu prietenii. E un timp mort, neinteresant, te-ai plictisit de teveu, ar merge parca sa citesti ceva, asa sa treaca timpul mai repede, sa mai alungi plictisul. Chiar si editorialul de astazi va fi mai scurt… lumea nu citeste articole lungi, plicticoase in vacanta. continuare

Fiecare resimte timpul, de fapt trecerea lui in mod unic. Pentru unii schimbarea anotimpurilor aduce cu sine o schimbare a garderobei, pentru altii aduce o o vacanta bine meritata dupa atata truda in timpul anului. Pentru mine aduce lectura unor autori dragi. Am tabieturile mele de lectura, bine impamantenite, fiecare anotimp sau chiar luna are rezervat autorul lui. Luna lui gustar aduce in orele mele poezia lui Blaga. Atunci simt eu ca e august. Apetitul pentru poezia lui Blaga a venit anul acesta cu mult mai devreme. Nicicand nu am resimtit trecerea timpului atat de acut. continuare

“Apoi sa nu scuipi pe problema existentei…?” (I. L. Caragiale)

Ce nu invatam sa facem pentru a supravietui? Invatam in fiecare zi sa uitam de dorurile pe care le purtam in noi, sa fim iresponsabili, sa nu ne pese de nimic si de nimeni. Invatam sa fim egositi si distanti, sa fim fara speranta. Invatam sa ne interesam de lucrurile care conteaza cu adevarat: bani, marire, femei frumoase, de preferat blonde, se accepta chiar si orice alta culoare a parului, dar musai frumoase-comercial, caci fara admiratia altor barbati, ele nu valoreaza nimic. Invatam sa uitam ca viata ar fi putut decurge altfel. continuare

Cred in solutii custom. Cred ardent in personalizarea fiecarei relatii, legaturi. Exista o parte din mine cizelata, educata si daruita fiecaruia dintre prietenii, prietenele, parintii mei, surorii mele.
Fiecare etapa a vietii mele a fost marcata de un anume limbaj, de anume expresii folosite. Cuvintele erau grele, pline de seva, de intelesuri, de aluzii.
M-am consumat prea mult cu fiecare etapa incercand sa ma reinventez de fiecare data sa creez un univers aparte pentru fiecare persoana din viata mea. Unii doar mi-au vizitat viata si universurile lingvistice au murit odata cu plecarea lor. Vorbele isi erau postume. Sfarsitul unei etape aduce cu sine sfarsitul unui tip de limbaj. Poate acum vorbesc mai frumos, comunic mai bine. Ar fi imposibil sa ma intorc la un limbaj mai vechi. Zadarnic as incerca sa le mai invii acum cuvintele, sa le resuscitez… Pastrez pentru unele o nostalgie nemarginita, ca pentru inceputuri de aur. In unele vad inca valoare, dar imposibil de refolosit, de readoptat. Altele au disparut complet si nici macar nu imi mai aduc aminte de ele. continuare

‘Am si eu o mare slabiciune, si eu sunt om!’(I.L. Caragiale)

Sunt oameni care se pricep sa aleaga cadouri, sunt oameni care stiu ce sa spuna la momentul potrivit. Sunt oameni care stiu sa stea facand pur si simplu nimic, sunt oameni care stiu sa aleaga un vin bun, sunt oameni care stiu sa iubeasca, sunt oameni care stiu sa isi aduca aminte, sunt alti oameni care nu stiu sa spuna nu. Sunt oameni care stiu sa rada. Ne nastem cu sau fara vreun talent iesit din comun, cu sau fara vreo inclinatie deosebita spre anumite lucruri. Personal nu am un talent iesit din comun. E adevarat ca am o slabiciune pentru arta, pentru Frumos in general. Nu ma refer la faptul ca sunt innebunita dupa top modele masculine, ca m-ar atrage Beckham sau Mutu (mai ales ca ii plac subiectele tari si usor de citit). Nu, as putea spune ca sunt o impatimita a cartilor continuare

Sunetul cafetierei, “aroma de cafea proaspat macinata” (Nu va ingrijorati, nu e o reclama la cafea). Din camera alaturata aud “Imi aduci si mie un coffee, please?” Invariabillul meu raspuns “Sure!” Replica de multumire “Thanks!” etc.
Conversatia are loc intre 2 personane pentru care limba romana este limba nativa.
Mai facem uz de limba romana in discursul zilnic? Cateodata da, cateodata devine suparator de absenta  continuare