Silvia Tuvene. Muza

ah, vara in bucuresti este chin curat. va spuneam ca se asfalteaza strada. pe langa strada se recicleaza si bordurile ramase de la videanu, mari, inalte, frumoase si zgomotoase (atunci cand sunt “implementate”).
ce o fi asa de greu sa aseze undeva un afis in care sa mentioneze ce lucrare se face, cat dureaza, intre ce ore. sa stie si boborul la ce se asteapta. poate o vrea sa plece de acasa… sa scape de torturi.
de cateva zile lucreaza in intervalul 23 pm – 04 am. cand sa atipesti rasare soarele, trec tramvaiele.
trebuie sa il contrazic pe toparceanu: in asemeni conditiuni chiar tihnesc dupa “dulceata traiului patriarhal”.

Again and again, however we know the landscape of love
and the little churchyard there, with its sorrowing names,
and the frighteningly silent abyss into which the others
fall: again and again the two of us walk out together
under the ancient trees, lie down again and again
among the flowers, face to face with the sky.
[Rainer Maria Rilke, Again and again]

la etajul 4, la magazinul unirea sunt o mulţime de restaurante. o zonă unde fumatul este interzis. e scris pe toţi pereţii, iar pentru cei care nu  ştiu nici să se iscălească sunt şi poze cu ţigara tăiată. repet pe toţi pereţii, puse la vedere. toţi, dar toţi fumează. zice cineva ceva? ei nu.

în tren. vreo 3 indivizi şi o individă se suie fără bilet. fug din compartiment în compartiment, se ascund în baie. şi aşa la fiecare staţie de la focşani până la bucureşti. de la ploieşti nici măcar nu se mai deranjează să se ascundă, căci dacă sunt daţi jos la prima staţie erau deja ajunşi la destinaţie. controlorul îi găseşte, îi bate prieteneşte pe umăr. le urează o seara minunată. uitându-mă mai atent observ că individa e tatuată. un tatuaj artistic, care probabil a costat o grămadă de bani. cum vine asta? ai parale de tatoo, dar nu ai de belet de tren?

Singuratecă ea mă asteapta să-i vin acasa,
În lipsa mea ea se gândeşte numai la mine,
ea cea mai dragă şi cea mai aleasă
dintre roabele sublime.
[Nichita Stănescu, A mea]

edilii s-au apucat a repara străzi. mă întreb cât o mai dura, căci răbdările au ajuns la sfârşit. nervii lui bacovia erau de primăvară şi de toamnă, ai bucureştenilor întârziaţi prin urbe de vară.

în faţa blocului este o parcare unde s-au aciuat cocalarii cartierului. joacă fotbal, învârt un mic, lălăie manele. ieri, cineva chemase poliţia, cred că cineva a cărui maşină era parcată în faţa blocului. oamenii se cunoşteau. politiştii şi ei cocalari. argumentul suprem al cocalarilor nepoliţişti: “da, nea marcele,  nu avem voie să jucăm fotbal aici, dar nici ei nu au voie să parcheze aici, pentru că nu este parcare”.

mai e ceva de zis?

am fost  fost plecata la iaşi la colocviul asociaţiei de literatură generală şi comparată. ca de obicei iaşiul este un oraş care mă farmecă. curat, civilizat, frumos, mai conservator şi ceva mai încet (în sensul bun al cuvântului) decât bucureştiul. cu ocazia colocviului am intrat şi în universitatea aic. dacă aveţi copii de dat la facultate, iaşiul este unul dintre cele mai bune centre universitare. există un campus universitar, căminele sunt renovate, arată foarte bine, universitatea şi ea renovată. bucureştiul pierde această competiţie de departe.

de la iaşi am fost la roman, unde am pornit în căutarea casei lui max blecher. am şi găsit-o (cred), deşi nu este semnalată de absolut nimic. casa lui max blecher se afla pe strada cezar petrescu, la numărul 2. cel puţin aşa cred

nu se mai putea, astfel că am triat astăzi medicamentele care au expirat, cele de care mai am nevoie… bla bla. bun! ce fac cu cele pe care vreau să le arunc? m-am dus azi la farmacie, am întrebat, iar doamnele de acolo nu m-au putut lămuri. dar ce fac cu ele? le arunc pur şi simplu la tomberon? dacă ajung în mâinile cuiva? dacă cineva le ia?

voi ce faceţi cu medicamentele expirate sau de care  nu mai aveţi nevoie?

îmi plac la nebunie cafenele de la coltul blocului. aş vrea să văd mai multe, astfel oamenii care sunt prea leneşi sau prea comozi să poata ieşi, fără a bate distanţe mari. şi bineînţeles cartierul arată altfel – mai luminos, mai frumos Ş=

lângă magah s-a deschis tu cafe. poti bea o cafea decentă, într-un loc lipsit de pretenţii. chiar simpatic. pe splaiul unirii, lângă mine de data asta, este black caffe, dar e cam manelizată, iar lângă black cafe, unde a fost resto signature s-a deschis ceva nou.

după periplul ieşean, mă voi duce negreşit

ce fel de hotel e acela la care nu raspunde nimeni la telefon? nu despre asta e vorba? raspunzi cand suna lumea, astfel vei avea camerele ocupate si your business flourishing?
se pare ca nu. oamenii prefera sa nu raspunda la telefon. e mai bine asa. daca nimereste cineva la hotelul lor bine, daca nu, nu.