Silvia Tuvene. Muza

îmi plac modele lingvistice, mai mult chiar decât moda vestimentară. dacă moda vestimentară te poate salva, cea lingvistică de pierde mai mereu.

aţi auzit şi văzut peste tot “pe” folosit cu sensul de “în”:
– specialist pe probeme europene
– consultat pe politici de mediu
gârrr! music to my ears! cât o fi de greu să verifici nişte prepoziţii, mai ales dacă eşti jurnalist şi ai de a face cu scrisul zilnic?

de la lovinescu cetire: „Literatura nu e în genere o vocaţie feminină, ci bărbătească. La noi nu se cunosc decât puţine cazuri de vocaţie feminină – dincolo de relaţii sentimentale. De obicei e un simplu popas între două aventuri, o forţă neîntrebuinţată momentan în preocupări mai esenţiale”.

nu ştiu de vreun studiu de gen, aplicat pe jocurile online, dar inclin să cred că sunt destul de multe prin tările vestice.

la o simplă privire, în hon împărţirea eroilor este una tradiţională, cu o reprezentare feminină mult redusă faţă de eroii bărbaţi. în cele 3 categorii de eroi, femeile sunt reprezentate după cum urmează:

- agility: 6 din 22 de eroi
- intelligence: 4 din 23 de eroi
- strength:  0 din 24 de eroi

cu aşa cifre şi o atribuire a numărului de eroine în baza unor valori tradiţionale, înclin să cred că feministele nu prea joacă hon

“În paginile acestea sunt întâmplări de demult. Ani lungi s-au scurs de atunci, ca în poveştile de altădată: pentru că timpul fuge mai iute decât ieri  şi tot ce a trecut e atât de departe de ceea ce vine.

E lumea care nu mai seamănă cu ce-a fost ea însăşi, ea şi cărţile care s-au învechit [...] Totul pare să fi fost trăit şi uitat de atâtea ori, încât amintirea noastră încă tânără se umple cu goluri de taină, iar glasurile, semnele şi chemările ei se despart de noi cu tăceri de vis şi de ape moarte”.

(Ion Vinea, Venin de mai, Craiova, Ed. Scrisul românesc, 1990, p. 5)

mă oripilează comportamentul bărbaţilor în mijloace de transport în comun. e absolut de necrezut cum toţi, absolut toţi stau crăciţi pe scaune, într-o postură de parcă ar fi la mamelor lor acasă. dacă te nimereşti lângă, pe scaunul alăturat tant pis. autobuzul, viaţa şi lumea sunt ale lui. el ştie de la mamiţica lui că tre să stea crăcit, eventual să se scobească în nas şi să asculte muzică în difuzorul telefonului. şi cu cât se lăţeşte el pe scaun mai mult cu atât de chirceşti tu. te aduni, te faci mică, iţi strângi şi mai mult picioarele, nu de alta dar nu e cool să mergi cu ciorapii rupţi pe stradă. nu şi nu, el se întinde relaxat, lăbărţat şi nesimţit.

românii nu se pot lăuda că sunt o societate în care egalitatea de sexe este respectată, sau unde mişcarea feministă este pronunţata. poate doar prost înteleasă de nişte dudui. bărbaţii români se arată în lume cu o imagine abjectă – nişte misogini convinşi, cu o atitudine de cocoşi, nesustinută decât de inerţia asta tipic românească, ce va sfârşi prin a ne scoate tuturor peri albi.

un film mai bun decat multe din ultima vreme, dar departe de a fi ceva remarcabil. inception e din aceeasi serie cu matrix sau abre los ojos.

scenariul este previzibil, mi se pare ca e un film pentru cei care gusta SF-urile. mi se pare prea putin explorata latura psihologica a personajelor. parerea mea este ca pierde mult din cauza asta. axat prea mult pe efecte speciale, pierde din vedere esentialul. personajele sunt caricaturale pe alocuri si in neconcordanta cu logica actiunii.

filmul aduna o distributie buna (di caprio, marion cotillard, michael cane), chiar promitatoare  (joseph gordon-levitt, tom hardy), pana cand dai cu ochii  de none other but ellen page. cea mai mare dezamagire a filmului. personajul este neverosimil, fals, prost jucat si lipsa de talent evidenta.

din punctul meu de vedere este marea ratare a filmului.  in rest un film digerabil si prevzibil. un film mai degraba pentru domni, dar nu nerecomandat doamnelor

“nimic nu este mai periculos, pentru un stat ce voieşte a se reorganiza, decât a da frâiele guvernului în mâinile parveniţilor, meniţi din concepţiune a fi slugi şi educaţi într-un mod cum să scoată lapte din piatră cu orice preţ” (N. Filimon, Ciocoii vechi şi noi în Opere, Bucureşti, Editura Fundaţiei Naţionale pentru Artă, 2005, p 5).

cred că serialul a intrat deja în folclor, de când ştiu eu că există televizor există şi tânr şi neliniştit. mama mea se uită şi când mă nimeresc pe la ea canr rulează (la ora 16 în zilele săptămânii) mai trag cu ochiul la film. e aceeaşi ciorba de acum un an, cinci sau yece. ceea ce s-a schimbat este faptul că au adăugat ca set pe lânga birou, casă şi restaurant o cafenea şi o sală de fitness. iar actorii în mare aceeaşi, dar cu mult, mult mai tineri asta e dovada filmată că există a plastic surgery fairy.

and it got me thinking: de când se filmează? brace yourselves – din 1973 cu pauză de intre anii  ’73 şi ’75 şi ’76-’80 şi fără o dată certă a sfârşitului.  serialul ăsta va îngropa pe mulţi dintre noi, cu toate că personajele nu mai sunt demult young.

nu puteam scapa si eu de discutia cu turismul. e drept ca e nu sunt specialist in branding, dar locuiesc in aceasta mirifica tara.
cum oare o fi posibil ca 2 cafenele/puburi sa se inchida intre 1-15 august pentru concediu de odihna?
este posibil, pentru ca foarte probabil nu le trece aproape nimeni pragul. asta e turismul, tot si toate inchise pe vara. turismul se face altcandva, nu in august.