Silvia Tuvene. Muza

„Rumania is like a foolish person who has inherited a great fortune. It is all dissipated in vulgar nonsense. You know the story Rumanians tell about themselves: that God, when He had given gifts to the nations, found He had given to Rumania everything – forests, rivers, mountains, minerals, oil and a fertile soil that yielded many crops. “Hah”, said God. “This is too much”, and so, to strike a balance, he put here the worst people he could find.‟ in Olivia Manning, The Balkan Trilogy, London, 1990, pp. 38-39.

am revăzut closer şi încă nu m-am convins că e un film bun, însă replica “Thank you for your honesty. Now fuck off and die.” face toti banii. iar dacă adăugăm şi soundtrack-ul, e chiar un film decent.  ’

ieri am fost la notariat şi la traducător să imi legalizez şi traduc actele de studii. uitându-mă la diplome am observat că am trăi “tranziţia”, dacă se mai poate numi aşa, din plin. negru pe alb se vede că am fost martoră tutoror schimbărilor ţării. să vă şi explic:

în 2001 am obţinut diploma de bac de la Ministerul Educaţiei Naţionale

în 2005 am obţinut diploma de licenţă de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării

în 2009 am obţinut diploma de master de la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării

cine ştie cine ce o sa scrie pe titlul de doctor. până atunci se mai schimbă lucrurile.

să ne fie tranziţia uşoară!

toate familiile fericite se aseamănă între ele. fiecare familie nefericită, însă, este nefericită în felul ei (l. tolstoi: ana karenina).

“daţi-le unor indivizi reduşi la sclavie o poziţie privilegiată, cerându-le în schimb să trădeze fireasca solidaritate cu tovarăşii de suferinţă, şi se va găsi cine să accepte.”

I gave it a lot of thought this week and and finally wisdom kicked in: nothing good happens out of fear. Probably fear is the one most common reason for unhappiness.
Yes, I know I am terribly wise

o lume cu omeni veseli, binedispuşi, bine hrăniţi, îmbrăcaţi după revistă (cum zice maică-mea). o lume care trăieşte şi experimentează cele mai tari chestii: rafting, bungee, paintball, echitaţie – you name it.

o lume care călătoreşte intens, se plimbă prin locuri exotice, sau cel puţin prin nişte locuri interesante, iar dacă nu sunt interesante oamenii aceştia perfecţi care nu varsă pe ei cafele, nu mănâncă urât, nu fac gafe, nu calcă în străchini, fac locurile respective să arate minunat, glorios.

o lume care dă senzaţia că viaţa este un continuu week-end sau o continuă vacanţă.
o lume cu mămici perfecte, cu nişte puşti adorabili, care nu par nici să plângă, nici să nu doarmă nopţile, ţinându-le pe mămicile respective treze şi nici de pampers nu au nevoie.

o lume în care anotimpurile se succed după o lege alta decât cea a naturii, în care iernile pot fi doar frumoase, pline de zăpadă, de activităţi cool – ski sau snowboard, iar verile însorite, fără inundaţii, fără temperaturi la care te topeşti. de toamnă sau de primăvară nu mai spun – flori în culori vii sau tonuri ruginii de vis prin parcuri şi grădini.

o lume cu realizări grandioase – în fiecare zi cineva zâmbeşte, căci va fi absolvit o facultate, un master, a intrat în barou, a trecut cu bine rezidenţiatul.

o lume de festivităţi – surprisingly, în fiecare zi se căsătoreşte cineva, cineva îşi serbează ziua de naştere, botează unul din copiii perfecţi şi fără lacrimă sau throws a party just for fun. cu toate zilele de naştere şi deci logic cu îmbătrânirea iminentă, anii nu par să treacă peste ei.

un loc unde despresiile postnatale, eşecurile, deprimările, sinuciderile, morţii, ratările nu îşi au locul.
un loc luminat, un loc cu verdeaţă, un loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea – şi deşi credeţi că am alunecat pe o pantă mistica, locul ăsta nu e viaţa de apoi cum ati putea crede, ci e chiar facebook.

Zi de toamnă, Rainer Maria Rilke

E vremea, Doamne! Vara a fost lungă.
Aruncă-ţi umbra peste cadranele solare
şi vânturile pe câmpii le-alungă.

Continue Reading »

…în materie de femei se poate scrie infinit. dacă astăzi orice tipessă înaltă e la mare căutare, iar picioarele nu pot fi suficient de lungi, un bărbat din aglia, în 1910, nota pe 10 iunie în jurnalul său:

” E destul de rău pentru o femeie să aibă picioarele prea lungi, dar e de-a dreptul o pacoste să mai fie şi strâmbe”.

aşa că există consolare pentru bondoace (vor zice răutăcios lunganele despre ne-lungane), căci natura fiinţei bărbăteşti e nestatornică în gusturi: bondoacele vor reveni în atenţia publicului masculin în câteva decenii, dacă nu şi mai repede.