Silvia Tuvene. Muza

saptamana asta am fost la internetics. cum sunt in industrie oarecum tangential, nu prea m-a interesat cine a castigat, cum, de ce au castigat. dar ca de obicei bascalie, proasta organizare si balcanism cat cuprinde. dar ce nu face lumea pentru ierarhizare si pentru recunoasterea in ochii celorlalti? existam in baza organizarilor si a ierarhiilor pe care le construim, ne certificam existenta in virtutea ideologiilor pe care le adoptam si a ceremoniilor pe care acestea le implica. ce am vazut la internetics a fost o ideologie ‘dictatoriala’. fiind singurul eveniment unde agentiile isi pot ‘parada’ creatiile, atunci e normal sa se intample ce se intampla de obicei la internetics. cred ca oamenii din PR, publicitate si alte cuvinte care incep cu p uita de bunul simt si de simtul comun.

domnilor, vreti ca femeile sa se imbrace frumos (fuste scurte, decolteuri), sa poarte tocuri, sa nu comenteze, sa fie niste papusi umblatoare fara idei si fara personalitate. hai sa facem un pact! voi reparati strazile (caci asta se astepata de la voi) si noi o sa umblam cat se poate de elegante (tocuri mari, fuste mici). ce ziceti?

nu sunt o persoana superstitioasa, dar zilele de marti incep sa devina mici dezastre saptamanale adaugate celor deja existente: traficul de luni dimineata, imbulzeala de prin localuri de vineri & sambata seara. astazi m-am agitat ce m-am agitat incercand sa ordonez diverse chestii, am sunat pentru a nu stiu cata oara la ambasada primind acelasi raspuns impasibil.

tanti: sunteti pe lista de pe net?
eu: nu, dar a trecut ceva vreme, poate ar trebui sa mai adaug niste acte la dosar sau …
tanti: nu sunteti pe net, nu avem ce sa va comunicam. la revedere! klak telefonul
eu: (imi musc buza in mod elegant)

si ziua a continuat. o intalnire care s-a amanat pentru vreo 5 ani, sora mea pleaca in america (nu e ceva rau, dar … nu o sa o vad pentru cine stie cat) si nu am putut sa ma duc sa o vad, pentru ca aveam deja un program (care s-a anulat). mai e si dezastrul cu match-ul de fotbal si o alta intalnire care a aparut pe neasteptate si a fost amanata pe maine, desi am specificat clar ca maine NU se poate.

incep sa urasc zilele de marti, sunt hidoase. au sunete africate si parca se incapataneaza sa iti ia toata energia.

singurul loc din mall vitan unde nu te calca literalmente lumea in picioare este diverta, sectiunea de librarie. este de departe cea mai saraca librarie din bucuresti pe care o frecventez, dar … in lipsa de altceva mai bun merge si asta. am gasit o trufanda: jose saramago pluta de piatra. a meritat cu varf si indesat osteneala de a ma duce in mall duminica

spre mirarea exista oameni care s-au deprimat vazand filmul the devil wears prada. si motivele, marturisesc, m-au surprins peste poate. este ca anne hathway e deprimanta rau de tot cu atatea si atatea costume… a luat-o lumea razna, or what?

vineri, contrar obiceiului, am cumparat o revista de femei sau mai degraba o revista anti-femei. obisnuiam sa cumpar lunar cateva reviste, pana cand m-am prins de smecherie. aceleasi sfaturi usor idioate si fanteziste despre ce sa porti, cum sa te machiezi, ce e in ce e out, daca te califici ca fashion victim sau nu (cica e ceva de bine), 10 tips to get you man, cum sa fii sexy, cum sa il cuceresti. same shit diffrent issue. am renuntat sa le mai cumpar, devine deprimant sa vezi cum sub poza emanciparii femeii din romania unele dintre reviste nu fac nimic altceva decat sa transforme femeia intr-un fel de papusa care sustine sus si tare i’m smart and independent, dar care nu face nimic altceva decat sa se gandeasca la moduri idioate de a-si cucerii consortii/potentialii consorti sau cum sa agate consortii altora prin baruri. destul de tragic, dar asta e. sfatul pe care vi-l dau-si nu trebuie sa va incruntati tenul senin de la botox sau antioxidanti naturali citind 200 de pagini de sheer crap- luati-va fuste scurte, machiati-va strident, fiti ieftine, investiti-va banii in fondul de pensii (se anunta vremuri grele cand the man of your dreams va fugi cu una mai tanara sau va puteti folosi banii pentru operatii estetice-botox-ul ala nu o sa tina o vesnicie), luati-va bluze minuscule, sutiene push-up care sa va iasa din decolteu (asta e in), uitati bunul gust (asta e forever hot). chiar credezi ca o sa se uite la pantofii tai manolo blahnik? nu, se uita dupa prima care ii iese in cale.

cineva mi-a spus ca you can’t beat novelty. si nu-i asa? e greu sa fii altfel in fiecare zi… poate cu revistele astea de moda sa mai stii ce e new, ce e hot, etc… sa va zic eu ce e nou si hot: deodorantul adidas action 3. textul dintr-un numar pe noiembrie al unei reviste pentru femei este ad-literram (d-rele de scriu ar trebui sa invete si subtilitatile limbii romane, nu numai pe cele ale fashion-ului) “adidas action 3, primul deodorant antiperspirant cu efect absorbant, care lasa pielea perfect uscata (da, chiar si dupa o ora de tae-bo cu celebrul razvan si chiar si dupa o sedinta furtunoasa cu seful tau)” ce va face seful atat de furtunos, duduie?

n ciuda faptului ca sptamana care tocmai ce se incheie nu a fost nici pe departe o saptamana reusita, astazi a fost o zi de toamna cat se poate de reusita. exact ca din penelul unui pictor. am avut de facut ceva curse. orasul ca de obicei un furnicar de lume: studenti grabiti, pensionari incercand sa se grabeasca, soferi nervosi. cu toate astea pe schitu magureanu era o toamna lina si se vedeau din in deal frunzele cum se desprindeau de pe copaci, parea o ploaie de aur. o zi de toamna aurita, in care as fi vrut sa savurez un pahar de vin si sa ma relaxez. sa umblu pe strazi mari, boieresti, largi, cum e sf stefan, nu in taxi, ci la picior. sa simt mirosul toamnei ce inunda gradinile putin cate putin, pana cand nu se va mai vedea nici un strop de verde.
orasul este parca altfel in lumina de octombrie, este mai bland, mai molatic si parca as avea chef sa o tai. sa o tai la sinaia. dar mai bine nu. cine stie cand o sa mai vad bucurestii asa… imbracati de sarbatoare, ca doar e ziua lor.

pentru ca de vreo doua zile am probleme cu ochii si pentru ca aseara am stat insomniaca incercand (i.e. chiorandu-ma) sa citesc, am luat astazi inteleapta decizie de a ma duce la oftalmolog. mai usor de zis decat de facut. dau telefon, ma programez la medicul de familie pentru trimitere. iau trimiterea, ma duc la policlinica indicata, unde programul se termina la ora 15.00 (dupa zisele aleia de mi-a zbierat in telefon cand am sunat sa ma programez). surpriza!!! programul incepea de abia la ora 14.30, doctorul era si el fashionably late cam vreo ora. printre lume mai mult sau mai putin simandicoasa care citea reviste de moda si la moda, scot si eu venin de mai si ma pun pe asteptat. si citesc si astept si citesc si astept…in final vine si doctorul. primeste pacientii. dupa cat de tare vorbea, nu prea auzea. ma intreaba de nume, raspund.

el: turcu?
eu: nu, t-u-v-e-n-e
el: t…
eu: u
el:b
eu: nu, v, de la victor

in sfarsit ne lamurim (de abia astept sa ma marit cu cel mai banal nume din lume). ma intreaba de ce am venit. ii povestesc intreaga tarasenie: imi simt ochii obositi, nu prea mai vad bine. dupa ce ii povestesc eu toate indurate, senin el imi spune: bine, bine si ce va aduce la mine? ce te poti astepta de la un oftalmolog surd? pana la urma il lamuresc si sfarseste prin a-mi pune atropina in ochi si sa imi ruineze, ziua de parca nu era deja.

am plecat de acolo buimacita, incercand sa nu imi rup gatul pe scari si sa imi pastrez calmul si sa gasesc blestematia aia de telefon care tot suna, si pe care nu puteam sa il dibuiesc.

concluzie: departe de calculator, odihna ochiului si noi ochelari. pentru ca sunt un consumator model, o sa compar opiniile si maine ma duc la un alt oftalmolog.

posibilitatile curg pe langa noi, infinite si singulare. lumea chiar e mica. puteam cunoaste pe cineva mai devreme, cu toate astea persoana in cauza nu ne-a aparut in fata ochilor. exista un anumit moment in care cunoastem pe cineva, un anumit moment in care experimentam ceva, unul singur si nu altul. absolut frustrant cateodata, coincidenta in absolut in alte dati. de majoritatea datilor doar viata asa cum este ea.