Silvia Tuvene. Muza

credeam ca in spania o sa gasesc o super cafea, dar … i was wrong, so wrong. interesant este ca au vreo 3 tipuri de cafele in ceea ce priveste cantitatea de cofeina: puternica, mai putin puternica si decofeinizata. hmmm…. am fost la supermarket, am ales-o pe cea mai puternica si pana astazi sunt convinsa ca am ales-o pe cea fara cofeina. oricum cafea black and bitter nu prea gasesti. spaniolii beau cafe con leche (cafea cu lapte) care inseamna un strop de cafea si restul lapte, cu muuuult zahar. inainte de a pleca, m-am gandit ca o sa imi continuu istoria cafelei, dar cred ca aici se va incheia my history of coffee. daca tot nu am ce bea …

una dintre frantuzoaicele care nu facea niciodata curat, a plecat. motivul plecarii: apartamentul este prea murdar (viata are o doza de ironie necesara). lucrurile pareau sa se indrepte spre bine, tot week-endul am fost singura. ieri, s-a intors colegul meu de apartament. pentru ca era fooooarte frig in camera, am dat drumul la centrala. el vine si o inchide, pentru ca este frig in camera eu ies si o pornesc din nou. ma duc sa fac un dus, centrala oprita. din nou o pornesc. pana la urma vine, imi bate la usa

el: silvia, tu vrei ca centrala sa fie pornita?
eu: (duuuuuhhhh!!!!!!!!!!) da, cred ca ar fi bine, avand in vedere ca este frig in casa
el: dar tu vii din romania, unde este mult mai frig…
eu: da, dar este un frig uscat si in afara de asta e frig afara, nu in casa
el: dar in tarragona e cald, si mie in camera mi-e cald
eu: (avea un halat ca un palton, un rand de pijamale, sosete groase si niste papuci de casa imblaniti) daca exista costuri suplimentare, o sa le suport eu
el: ah, nu, nu este nici o problema. dar o lasam sa mearga atatea ore?
eu: doar noaptea, maine ma trezesc foarte devreme si o inchid.
si asta nu e tot, pana cand s-a dus la culcare a mai oprit o data caldura, dupa care eu m-am dus sa o pornesc, ca pana la urma de dimineata sa o gasesc aproape la minim.
eu nu inteleg!!! este atat de cald in timpul zilei, astazi este aproape zi de plaja, si in timpul noptii … brrrr…de fapt imi dau seama de ce este asa, casele tin racoare pentru vara, care este foarte calduroasa, dar … totusi… mai vine si iarna.

duminica am fost sa ma plimb de una singura (si cu back-up plan: harta) prin orasul vechi. am urcat pe avenida catalunya (cam pe unde locuiesc eu) inspre orasul vechi, care este delimitat de ziduri romane de restul orasului modern. partea orasului dintre ziduri de cheama casc antiguo, intre ziduri romane sta inchisa intreaga civilizatie a tarragonei pana in secolul 20 (catedrala sec 12, case pitoresti din sec 18-19, universitatea). am trecut si pe langa conservator, de unde, fiind duminica nu se auzea nimic, doar dintr-o casa alaturata urla un heavy metal de a zburatacit toti porumbeii care isi au cuiburile in ziduri. tot plimbandu-ma am aflat si de unde vine numele universitatii la care studiez: antoni rovira i virgili a fost un istoric si om politic de la sfarsitul secolului al 19-lea. am vazut circul roman, am urcat pe treptele care au vedere la mare si am coborat pe via augusta pana la avenida de las palmeras (bulevardul palmierilor) pana la mare. nu mi-am imaginat niciodata ca o sa locuiesc intr-un port la mediterana, si inca ce port, atat de pitoresc si de linistit. aici aerul pare lichid, mi se pare ca are o consistenta aparte. aici mi-am incheiat plimbarea, pentru ca mai mult nu am indraznit sa ma aventurez, am trecut inapoi urcand pe via augusta inspre orasul vechi, unde din jumatate in jumatate de ora se aude un clopot care marcheaza trecerea timpului, acelasi clopot pe care il aud si in timpul cursurilor. peste tot in plimbarea mea (care mi s-a parut o mare aventura, avand in vedere ca e prima pe care o fac de una singura) am dat peste nenumarate perechi de indragostiti de toate varstele care fie se plimbau pe sub portocali, fie erau imbratisati (si nu numai) pe bancile de piatra roz. prin parcuri si de pe sub tufele inflorite rasar pisici, pare un fel de rai al lor, ma simt ca in poemul lui baudelaire (les fleures de mal nu a incaput in bagaj). planuiesc sa ma duc pe plaja, voiam sa o ajung duminica, numai ca un telefon m-a smuls din periplul meu …
x silvia?
eu:si (da)
x soy daniela. nos vemos a tomar un cafe? (sunt daniela, ne vedem la o cafea?)
eu: si, claro (da, desigur – cum as fi putut refuza?)
daniela: hasta pronto (pe curand)
eu: adios, nos vemos (la revedere, ne vedem curand)

aseara am fost invitata la o alta cina. fosti erasmusi care povesteau incantati si in acelasi timp putin melancolici despre viata lor de studenti in tarragona. ce au invatat, cum s-au distrat. o sa ii si prezint, ar fi cam nepoliticos din partea mea sa nu. andra (ro), sinika (fn), jentz (de), miguel (sp), daniela (pt), joan (sp), jordi (sp) si eu. nu toti au fost studenti erasmus, dar toti au legaturi cu erasmus intr-un fel sau altul. daniela a venit din portugalia si l-a intalnit pe joan, care lucra la o organizatie non-guvernamenta, acum sunt impreuna. miguel lucra si el la o organizatie studenteasca unde a intalnit o studenta erasmus din polonia, acum invata poloneza (nu vorbeste, dar intelege) si calatoreste spre estul europei. jentz cred ca e cel mai petrecaret dintre toti. nu pare sa fi legat vreo istorie de amor cu nimeni pe aici, dar … are cele mai porcoase anecdote. am baut champu (bere cu fanta de lamaie) si calimocho (vin si cola). am incercat pan con tomate, o mancare tipica de pe coasta si nelipsita tortilla (incalzita la microunde), si patatas bravas (un fel de cartofi prajiti, dar se aseamana mai mult cu cartofii wedges) cu sos brava (f picant). spaniolii beau vin. eu inca nu am reusit sa ma orientez. am testat un vin de porto, dar vinuri spaniole, inca nu imi dau seama care sunt soiurile. luni vreau sa incerc un vin de alicante. pot spune un lucru: mai toate vinurile pe care le au sunt dulci, sau demi dulci. sper sa gasesc macar un demisec pentru sarbatori, sa imi primesc oaspetii de seama.

am terminat de aranjat lucrurile prin casa. ieri mi-am cumparat betisoare parfumate, lumanari, o cana pentru cafea (pana cand vine cea din romania ), un pled. toate puse si aranjate la locul lor, imi creeaza un sentiment de acasa, chiar daca pentru o perioada scurta.

maine nu e nimic deschis, toata lumea de odihneste. eu insa vreau sa bat orasul in cautare de locuri interesante

aseara am cazut lata, dupa ce inainte am facut curat in baie. impart apartamentul cu 2 frantuzoaice si un spaniol, care nu e din taragonna, ci din tortosa. sunt cam sucios (murdari). am pus stapanire pe una dintre cele doua bai ale apartamentului si am inceput sa ma instalez. astazi dupa ore am de factut cumparaturi. chestii de casa: detergenti… tra la la. ce se mai ia. deseara am sa pun prima mea masina de spalat (da, ok, sunt cam mare de varsta sa nu fi spalat niciodata la masina, dar asta e).

am renuntat aseara la gatit si am mancat turron (un desert traditional de craciun). oricum in tot orasul smells like christmas. au inceput si in bucuresti pregatirile?

sunt la biblioteca facultatii de litere. de la casa prietenei mele pana aici trebuie sa tot urc scari si strazi. e liniste, se poate traversa strada cum vrei, pe unde vrei, nu se circula cu viteza mare. oricum, lumea e relaxata, gusta viata. magazinele si bancile sunt deschise a la legere, oamenii astia traiesc un fel de vacanta perpetua. nu am fost inca in barcelona, cred ca o sa ma cheme stilul de viata mai mult decat linistea asta. ma gandeam acum ca daca as vrea sa ies noaptea, nu as avea unde. am fost aseara intr-un pub irlandez, singurul loc unde e deschis pana mai tarziu si cu wifi, evident ca nu am reusit sa ma conectez. acum e bine, macar am reusit sa ma conectez in biblioteca facultatii. e reconfortant sa fii conectat la lume. am citit azi in biblioteca poezie, nu stiu de ce. mereu am fost o mare degustatoare de poezie, desi citesc mai multa proza, ma simt mai aproape de poezie.

acum ar trebui sa pregatesc tema pentru economie mediteraneeana. trebuie sa citesc niste articole, de niste oameni care sunt importanti, de care insa eu nu am auzit pana acum. viata curge aici in alti parametri. in biblioteca insa, sunt ca acasa. am regasit autori cunoscuti, nu ma mai simt atat de aeriana ca la orele de economie, cand fiecare injura FMI-ul din perspectiva tarii pe care o reprezenta. oamenii, desi atat de linistiti, sunt foarte atenti la ce se intampla in jur, in lume. eu sunt picata din luna, nu prea ma interesa ce se intampla in jurul meu. acum vrand nevrand trebuie sa fiu atenta la tot.

pe langa zidurile vechi ale circului si amfiteatrului roman, gasesc si semnele tragediilor de zi cu zi din oras. o mare cladire in ruina, un bloc de apartamente, pe peretii caruia au ramas inca rafturi prinse, se afla in piata principala. un tip s-a sinucis si a aruncat cu el in aer intreg blocul. au murit vreo 5 persoane, dintre care 3 erau copii. in bucuresti, desi un oras cu mult mai mare mi se parea ca raul nu este langa mine, sau daca este nu ma priveste pe mine direct. aici am vazut si interventii ale politiei. ma tot gandesc, daca s-ar intampla in propriul meu bloc? daca o sa mor pentru ca altcuiva i s-a urat cu viata? tragedia aici mi se pare parte integranta din viata. toti oamenii astia cu vietile lor aparent linistite, ascund in spate tragedii de neimaginat.

nu prea vezi caini pe strazi, pisici si pasari, in schimb, da. mai ales aproape de port. eu stau aici, chiar in centru. e frumos, e aproape de facultate. trebuie sa imi gatesc propria mancare la pranz si seara. de obicei: paste cu rosii, ton si porumb. aseara am adaugat si masline:D ca reteta sa fie perfecta nelipsitul ulei de masiline. e ca o sa fiu o bucatareasa desavarsita? maine o sa imi asum riscul si o sa gatesc peste. sper sa gasesc fara oase, caci daca va trebui sa il curat, ma intorc la meniul zilei, la paste. sper sa vina cineva sa imi gateasca ceva, mai bine ca mine , pana atunci imi tin pumnii cu mancarea de peste.

in tarragona pana mai ieri mergeam in tricou. e foarte cald ziua, destul de frig noapte. pe strazi si mai ales pe treptele pe care le urc pe langa coasta, aproape de plaja, ca sa ma duc la facultate sunt soparle peste tot. prietena mea nu le vede, in schimb eu da. mi-e frica de ele. nu sunt verzi ca cele pe care le-am mai vazut. au o culoare asemanatoare cu treptele pe care pasec. am senzatia ca o sa calc pe una dintre ele. ma fac sa ma simt straina in tot peisajul, pentru ca doar eu le observ si ma feresc de ele.

am fost la cursuri. economie in mediterana. interesant… imi dau seama cum sentimentele de apartenenta la o natiune sau alta ies la suprafata. te simti atins la orice remarca.

in rest orasul e frumos… am senzatia ca nimeni nu munceste. dimineata la 10.30 sunt magazine inchise, intre 3 si 5 inchise, de la 8 seara inchise iarasi. ma intreb cum de traiesc asa. in tot orasul nu este o cafenea wireless sau wifi cum ii zis ei. cu toate neajunsurile te cucereste putin cate putin. iti picura liniste in sange si te pregateste pentru venirea celor de departe.

de fiecare data cand am fost pe punctul de a pleca undeva imi aduceam aminte de nuvela lui james joyce: evelyne. exilul nu este un lucru usor, mai ales cand te uita toata lumea. evelyne a luat decizia sa nu plece, pentru ca ar fi insemnat sa fie intre straini, oameni cu obceiuri si apucaturi diferite. da, strainii pot fi fascinanti, doar ca prin numarul lor mare te fac sa te simti putin amenintata. calea exilului inseamna ca cei de acasa sa te uite, sa uite cum arati si cum esti.
cand pleci trebuie sa iti asumi si uitarea.

am ajuns in final la destinatie. tarragona e un oras colonial, mic, unde duminica nu se intampla nimic. totul e inchis. eu ai am doar 5 minute de stat la net, asa ca detaliile raman pe alta data. viata e oricum frumoasa (pacat ca nu am luat in bagaj si niste prieteni, pe care ii astept curand aici) si plina de intamplari minunate. de maine ma duc la facultate si o sa am net la biblioteca.

sunt in amsterdam. am reusit sa ma conectez wireless. costa 6 eu juma de ora si 10 eu 24 de ore. oricum sunt cam moarta de somn. azi noapte m-am intins la dulci nimicuri si nu prea am dormit. am plecat la aeroport, m-am imbarcat si am ajuns in amsterdam. daca as putea as sta tot timpul numai in avion, deasupra norilor. totul este cat se poate de calm. am prins si rasaritul. eu am avut loc la fereastra, dar pe partea de vest, asa ca am reusit sa vad doar reflexia soarelui pe una dintre aripile avionului.am trecut peste budapesta, viena, nurenberg, si amsterdam. amsterdam este de un verde catifelat si umed. ave sentatia ca ma uit pe google maps. oricum, ma declar fana infocata a mersului cu avionul. plec sa ma lamuresc ce e cu c12 (poarta de unde iau urmatorul zbor spre barcelona).