Silvia Tuvene. Muza

in fata salii radio m. jora este un cires (? cred) inflorit care imprastie un parfum… pentru o clipa mi-am adus aminte de livezile din copilarie. o sa merg sa le vad in curand.

am fost intr-o plimbare profesionala cu prietena mea, magah, care lucreaza la o emisiune pentru radio romania cultural. ea avea de intervievat copii despre ce este cultura. am fost in cismigiu si pe calea plevnei in cautare de material, apoi am luat-o spre radio cu tramvaiul 20. acum sunt in oblio pub si imi beau cafeaua de dimineata si ascult u2, iar magah e in sala radio sa fonotecheze materialul.
sunt singurul client pana la ora asta si e un sentiment placut, localurile incep sa devina din ce in ce mai aglomerate

there is a certain someone who permanently reminds us that we haven’t done our best, that we’ve forgotten to do that or that, that we’ve managed things badly, that he/she is disappointed in us, that blames us for everything that goes wrong, and whose appreciation we’d like having – a thing which is almost impossible even if for a brief moment. there is a certain someone who pushes and demands us proficiency, who projects on us what he/she couldn’t realise for him/herself. there is a certain someone who most inopportunely insists that we performed a certain task that we abhor. there is a certain someone who in 2 seconds can arise in us such fury as no one else can.
there is a certain someone for each and everyone of us.

am lipsit cand a fost inaugurarea carului cu bere. am hotarat sa recuperez timpul pierdut si impreuna cu doua prietene am mers la plimbare prin bucurestiul vechi; ne-am oprit sa ne relaxam la car. am avut noroc, am intrat fara rezervare. serviciul este intr-adevar promt si deserturile delicioase. cui ii place expresso-ul, il prepara de minune, iar muzica este o shimbare si o surpriza placuta fata de tot ce se asculta prin restaurantele bucurestene.

saptamana trecuta am trecut prin facultatea de litere din edgar quinet no 14. aceeasi atmosfera usor dezolanta si aceleasi faimoase biblotecare antipatice si cam bitchy. m-am uitat la orare, profi cunoscuti, altii debutanti in lumea universitara. orarul … haotic, nimic schimbat.
mereu am luat apararea literelor impotriva stereotipiilor generale: aia de la litere bat campii, ah voi astia cu literatura nici macar nu trebuie sa cititi un roman, vorbiti din amintiri. nu e tocmai asa.

la litere se face mai multa lingvistica decat literatura si acolo nu ai ce campi sa bati sau ce sa aberezi si la litere se citeste (evident cine e interesat) nu ai cum sa vorbesti cu aplomb si pertinent despre ceva ce nu ai citit.

nu este nici o facultate atat de traditionala pe cat se spune. noile sectii au adunat tot felul de studenti entuziasti si mandri ca sunt studenti la litere. lumea e exaltata si se simte (cine vorbeste asa???) acolo se intituleaza generatia x-lescu si citesc cartile lui x-lescu cu ardoare… nu stiu daca nu as fi preferat traditionalismul exaltarii inutile si cam lingusitoare.
ceea ce e imbucurator e ca la litere este si simt critic si trag speranta ca nu toti studentii or fi la fel de exaltati (in mod inutil)

hmm… magah, prietena mea isi aduna material pentru lucrarea de licenta. teza ei de licenta este despre bloguri si mi-a pus si mie sub ochi un chestionar. prima intrebare, daca imi aduc bine aminte era de ce ati ales sa va faceti un blog? grea intrebare. mai ales ca de cand am blog entuziasmul meu pentru scris scade simtitor si ingrijorator. dar pana la urma ce este inspiratia, daca nu munca? munca zilnica asupra scrisului.
unii aleg sa scrie la sfarsitul zilei despre munca/job-ul lor. ce au facut peste zi, ce contracte au incheiat, ce idei innovatoare au gasit, cat de stralucitori au fost, cat succes au avut. altii aleg sa scrie, despre ceva care ii frustreaza, cum nu sunt intelesi, cum sunt prea marginalizati, cum ar vrea sa injure pe cineva si nu o pot face. blogul este the place where anything is possible pentru unii.
eu de ce scriu? pentru ca imi place. nu am ales sa scriu despre ce fac la serviciu, ar fi mult prea apasator pentru mine. m-am intrebat si nu o data, daca ceea ce facem (as a job) ne reprezinta? dupa ce plecam de la locul de munca ducem cu noi tot munca? sau devenim personalitati schizofrenice? tatal unei bune prientene de-ale mele era general in armata. cu tot respectul pentru generalissim era o ratare de om si de parinte. in afara de militaria lui nu mai avea nimic. daca ar fi avut un blog ar fi scris despre cat de repede a reusit sa ii dea ordin fiica-sii sa stearga apa de pe chiuveta si sau despre cum i-a ordonat sa cumpere aia sau ailalta in casa. a complete and bitter failure!

cred ca sunt ceva mai mult decat job-ul pe care il am sau nu la un moment dat. e greu sa nu ai deprinderi de la munca, dar este intotdeauna usor jenant si incomod sa te recunoasca lumea ca esti doctor, sau avocat sau mai stiu eu ce meserie prin excelenta.

oamenii sunt oameni si nu functii.

only 2% of world’s women feel beautiful. are you one of them?

iata peste ce am dat pe meptropotam.ro eu vin negresit. va astept sa depanam amintiri.

eu am sa tac si am sa zambesc.

cartea mea e deja pe raftul de lecturi.

cum nu imi lipseste timpul m-am dus weekend-ul trecut la sesiunea de autografe pascal bruckner la carturesti-ul de langa patria. venit in romania pentru a lansa o carte de eseuri pe care astept sa o citesc cu nerabdare si pentru a incheia un contract editorial cu trei – o sa coordoneze colectia erotica. stiri cum nu se poate mai placute. e bine si frumos sa vad cum cultura romaneasca intra intr-un circuit european. lume vine, ne viziteaza, se intereseaza de noi.

ca la romani insa, la nimeni. prin sala televiziuni, care s-au fatait, au filmat, au pozat si au plecat la momentul culminant. prin sala si actrite, care plictisite de asteptare declara in gura mare “draga, ce m-am plictisit … o sa ma bag in fata“. ce poti sa faci? zambesti si intelegi ca actorii sunt mai histrionici din fire si ca oricum au un temperament artistic ce nu suporta plictisul. in sala si clasicul bufon/nebun care striga si proclama in gura mare cum crestinismul este cel care a distrus europa. si in sala mai erau si hipergenialii, cei care de prea multa invatatura au uitat de bunul simt. vorba ceea unde-i multa carte e si multa prostie.

dupa ce actritele plictisite si liceenele entuziasmate de luni de fiere au primit autografele, l-am primit si eu pe al meu si am pornit cu prietena mea sa bem o cafea far de cofeina, caci ceai nu mai beau

ma declar o eterna entuziasmata de sarbatoarea primaverii . pacat ca nu e serbata si in alte parti. la multi ani, mama!