Silvia Tuvene. Muza

poate ca am avut parte de prea multe, incat stiu ca nu duc la nimic bun. nu pot, nu stiu sa am o discutie tensionata. ma apasa, ma enerveaza, intotdeauna zic ce nu trebuie sa zic, ma exprim aiurea, lucrurile capata o dimensiune derizorie de indata ce rostesc cuvintele. parca sunt pe langa subiect (subiectul imaginat de mine), parca vorbele se sparg pe langa mine, parca nu in directia asta voiam sa mearga lucrurile. parca … parca … oh shit!!! vocea imi suna ciudat, parca nu-i a mea. nu! clar, mai bine tac, sau scriu un mail, sau astept pana imi trece. pare prosteste, dar asa e.

toata lumea e in concediu, inclusiv doctorii, nu ca nu merita, dar oricum … unde sunt cand ai nevoie de ei? mergi/alergi de la doctor la doctor si dupa la laborator si tot asa. asta nu e nimic.

nu iti dai seama cat de bine iti merg toate, pana nu planeaza asupra ta suspiciunea unei boli. intri in cabinetul doctorului posomorat, stresat, ii explici, ii explici aiurea, incerci, revii vrei sa fii coerenta, trebuie sa ii explici bine, ca sa isi faca omul o idee despre ce te apasa/supara. termini de zis, te consulta si incepi cu intrebarile idioate. e grav? vrei sa stii daca e grav – evident.

viata e frumoasa. parca o vizita la doctor te face sa o apreciezi si mai mult.

uite de asta

spovedaniile si framantarile sufletesti au intotdeauna ceva, daca nu chiar multa, murdarie si vulgaritate. dar, asa sunt oamenii vulgari, murdari si stupizi de cele mai multe ori.

Birds flying high you know how I feel
Sun in the sky you know how I feel
It’s a new dawn
It’s a bad day
For me.

that is it! nu il mai suport. am trecut oficial pe gtalk. ma gasiti pe aceelasi ID ca pe YM.

timpul alearga cu o repeziciune pe care nu o simt. trandafirul din glastra s-a ofilit, afara cerul s-a intunecat.

zilnic imi mananca energia nimicuri, mici conflicte care ma seaca de viata. nu am avut chef de scris, despre ce sa scriu? despre vise care nu devin realitate, despre faptul ca sunt down and nobody cares, despre faptul ca vreau o vacanta adevarata si nu am sa o traiesc, cel putin nu anul asta… nu am cum, cand si nici cu cine. harta sibiului sta nedesfacuta in biblioteca. despre faptul ca te obisnuiesti cu situatiile de rahat si cand vine schimbarea trece pe langa tine, pentru ca nu mai vezi nici macar mult asteptatul semn al schimbarii. despre prietenii care nu mai sunt, despre neajunsurile plictisului si ale deprimarii? despre ce?

sunt multe de facut, multe de scris, dar nu acum. acum nu am ce sa scriu, nimic interesant cel putin. nimanui nu-i plac bloggerii plangaciosi, nici macar mie.

dupa lunga vara care a fost, astazi, in prima zi a ultimei luni de vara ploua. cu o luna in urma la ora 5.30 am era lumina in camera, acum aprind veioza de pe coltul biroului.

va veni toamna curand. toamna e un anotimp de pus lucrurile la punct, pana atunci am sa ma bucur de vara care-a ramas.

de curand am aflat ca o colega s-a calugarit. ieri a murit patriarhul bisericii ortodoxe. fara nici o legatura intre cele doua evenimente, ma intreb cum stam cu spiritualitatea?

cotidienele vuiesc de vestea mortii patriarhului, iar site-ul patriarhiei inregistreaza un trafic fara precedent. liderul spiritualitatii ortodoxe a murit. a fost un om fin, cult, inteligent si cu pacatele lui. lasand pacatele la o parte, romania este o tara in care dialogul interreligios se practica, sau se tinde catre practicarea lui.

la nivel teoretic spiritualitatea merge, biserica ortodoxa se adapteaza mai greu vremilor noi, dar … isi face simtita prezenta. de partea cealalta credinciosii nu mai sunt ce-au fost odata. se intra fara naframa in biserici, se vorbeste la telefon si se uita de invatamintele bune imediat ce se iese din biserica.

gustul estetic al fiecaruia este o problema personala. e greu sa iti formezi un gust estetic, dureaza o viata intreaga, iar unii nu reusesc sa isi cizeleze preferintele nici macar pe patul de moarte. unii sunt dozati cu o sensibilitate si cu un intelect aparte. ei pot opera precis cu judecati de valoare, pot face o selectie riguroasa a ceea ce e frumos si a ceea ce e urat. evident, nu e necesar sa fim de acord cu judecatile lor de valoare.

lui kant, omul care a scris critica ratiunii pure, ii placea muzica de fanfara. i se parea o muzica superioara. in preferintele lui muzicale nu se diferentia de nici o servitoare care urmarea cu ochi pierduti fanfara si militarii.

ascult muzica. nu am mai ascultat de ceva vreme. tracy chapman este o favorita pentru sezonul de iarna, dar anul acesta este o prezenta in luna lui august.

am terminat arta de a nu scrie un roman, jerome k. jerome, postmodern in fiecare pagina scrisa. citesc versuri de blaga. nu cred ca este vreun altul sa fi surprins vara asa cum o face el.

in vara pornita catre sfarsit, rasuna acordurile muzicii lui chapman. mi-e dor sa stau intr-un lan de grau.