Silvia Tuvene. Muza

pe mine internetul ma innebuneste. sunt bombardata cu informatii din toate partile si sunt convinsa ca mare parte dintre lucrurile pe care le citesc pe internet le uit la fel cum le citesc, pentru ca nu pot reveni asupra lor si plus ca nu pot lua ca punct de referinta imaginea grafica a scrisului sau a paginii (scrolling-ul face imposibila chestia asta). asta nu ar fi nimic, daca internetul nu mi-ar afecta si memoria a la long. uit tot felul de chestii, tot felul de informatii care pareau imposibil de uitat vreodata. sau poate e vorba doar de human nature. comportamentul meu social incepe sa semene cu cel de pe internet: i browse sau pur si simplu ma apuc de o mie de chestii deodata si nu reusesc sa mai finalizez nimic (ca si cand as da click pe toate linkurile unei pagini). life’s a bitch in era web 2.0.

revenind la cititul pe internet. ecranul nu iti permite alegerea unei strategii de lectura, nu iti permite o lectura care sa stimuleze creativitatea si libertatea cititorului. cititorii nu pot face adnotari, insemnari pe pagina, nu pot reveni asupra a ceea ce au citit, este o lectura lineara.

eu una prefer cartile – verba volent scripta manent -  as adauga  mentiunea ca  vorbele/textele raman mai bine fixate pe hartie.

if it works, … yeah, i know, don’t fix it. dar am citit astazi pe net un mic twist la zicala asta if it works, it’s obsolete. secolul vitezei, deh!

era o toamna mai mult cenusie decat cenusie in bucuresti septembie 2007, iar eu ma pregateam de examene. era toamna in care telefonul meu era in orange service, toamna in care auzeam picaturile de ploaie cazand pe asfalt noaptea si nu doar in inaltul cerului, era toamna in care basescu s-a operat de tiroida si s-a dovedit din nou rasito-calamburist, toamna in care ministri de finante ai tarilor europene s-au adunat in portugalia si toamna in care codurile portocaliu si galben se aprindeau ingrijorator pe harta romaniei semanand panica printre conationali.

era toamna micilor si marilor prosti. doar nu era ca taman toamna sa iasa de la rampa. era toamna in care marii prosti, detinatorii unor site-uri decente se incapatanau sa le strice.

era toamna in care strada doamnei a devenit strada pe care am sarutat-o prima data pe mimi strada pe care mergeam la scoala si toamna in care strainii veniti in bucuresti raspundeau la intrebarea “do you like bucharest?” “ahh… no… i dislike…not really like” (you get the picture – ce voia sa zica nenea, caci de un nene era vorba, un nene cu ochelari nesimtiti dior, dar care parca nu merita santierul interminabil de pe lipscani. il intervievau chiar pe strada doamnei, unde cineva pentru prima oara a sarutat-o pe mimi unde cineva mergea pe acolo la scoala).
era toamna in care aveam balerini si ciorapi inflorati. era o toamna dulce amaruie care promitea multe.

ce fac lately? mi-am luat concediu. fara plata. colaboratorii sunt o specie de prosti, care chiar daca muncesc in fiecare zi, nu au dreptul la concediu, sau mai bine zis au dreptul la concediu fara plata. iar cand muncesc li se retine salariul. concediul nici nici macar nu este concediu, ci o vacanta de studiu. in alta ordine de idei, m-am mutat cu sediul la bcu , unde ma pregatesc mai mult fara spor decat cu spor pentru master. teoria literaturii si multa lingvistica sunt subiectele de pe agenda zilnica. recunosc rusinata ca am uitat mai tot. greu, greu cu invatatul la varste inaintate. oricum, bcu e pestrita. nu ar trebui totusi, cu riscul de a parea usor elitist-discriminatorie, sa nu deschida portile chiar oricui? toti incurca lume ocupa locurile oamenilor care chiar au treaba: mariri, disertatii, examene … mai stiu eu ce.
examenul e pe 17 septembrie. in facultate haos total, dar pentru prima data in viata mea am intalnit o secretara calma, pacat ca iti furnizeaza info anapoda, in rest … wow! nu tipa, nu te invita afara, e amabila.

la drept aceeasi nesimtire dintotdeauna. la ora 9 dimineata administratia este deja cu capsa pusa. e drept ca nu e tocmai cel mai tare job, dar ce vina am eu? eu ma duc sa platesc taxe (they’re robbing me blind 150 RON pentru inscrierea la facultate/master).

pe lista de bibliografie pentru admitere a mai aparut o carte, care nu este de gasit pe nicaieri. de ce ma mir? studiul nu e un lucru simplu – tre sa te bati pana si cu libraresele ca sa obtii o farama de info.

citesc, pentru relaxare, Mircea Vasilescu: Europa dumitale. articolele din Dilema nu sunt organizate cronologic, ci tematic. Oranduite astfel imi dau parca o alta intelegere a lucrurilor. de ce nu e si la noi ca la ei?” eu cred ca din cauza lipsei de educatie.

azi m-a salvat roxana mi-a trimis o poezie plina de frumusete si de dimineata chiar aveam nevoie de un scut antiprostie.

poezia apartine gabrielei petrache. o gasiti mai jos.

Ce lent picura clipele
Din scoica somnului…
Tu dormi, dragule,
Iar eu veghez
Cu evantai de pleoape
Si ploi de vara.
Torentiale ploi de saruturi
Potopindu-ti obrajii
Roz-albi,
De vise.
Continue Reading »

sibiul este verde. asta e impresia pe care mi-a lasat-o. este verde mereu si mult mai cultural in 2007.

drumul pana la sibiu pe valea oltului este insa un cosmar. la intors am optat pentru transfagarasan care s-a dovedit a fi o surpriza frumoasa.

revenind insa la sibiu. nu prea am stat mult, cat sa luam masa, sa bem o cafea, sa cumpar un cheese cake delicios si sa imi dau seama ca sibienii, sambata seara sunt agasati de turistii care vin si iar vin si iar vin.

in schimb orasul respira prin toti porii aerul medieval, prin spectacole si prin arhitectura.

astazi m-am trezit in the mood for poetry, ce ar fi viata fara poezie? intrebare stupida si usor pompoasa, dar … ce ar fi? poezia este pivotul, care imi asigura balanta, ori de cate ori cineva incearca sa imi strice buna dispozitie ma gandesc la niste versuri care suna frumos. esteticul este o modalitate de salvare. te fereste de mundan si de prosti.

azi, salvatorul este arghezi cu morgenstimmung:

tu ti-ai strecurat cintecul in mine
intr-o dup-amiaza, cind
fereastra sufletului zavorita bine
se deschisese-n vint,
fara sa stiu ca te aud cintind.
Continue Reading »

unii oameni nu stiu sa renunte, nu sunt “loseri”, sunt niste incapatanati convisi care stiu ca picatura va eroda piatra, sunt niste winneri (in sensul sick al cuvantului).

tin minte in facultate aveam un coleg pe care il porecliseram ovis, ovis, il chema ovidiu, facea litere ca a doua facultate, dupa ce inainte isi dedicase mintea si sufletul teologiei. venise la litere sa isi gaseasca nevasta. nu cred sa fi gasit. om mai agasant si mai antipatic nici ca s-a mai vazut. e incredibil cat de pisalog putea fi, pisa (cu s nu cu ş) pe toata lumea si reusea sa sacaie in asa fel incat toata lumea fugea in toate colturie cand il vedea.

imi starnea si mila cateodata. intre doua cursuri mergeam sa luam pranzul la bunica unei colege, locuia intr-un mic apartament pe edgar quinet, intr-un bloc langa capsa la etajul 9. de la ea de la fereastra vedeai calea victoriei si universitatea si in jos pe regina elisabeta pana la eroilor.  ii povesteam despre ovis ovis. “ce rele sunteti!”, asta-i tot ce spunea.

pe unii oameni ii mana la actiuni sufocanto-acaparatoare vanitatea, pe altii frica de singuratate, pe altii lipsa simtului ridicolului, pe altii pur si simplu rautatea si egoismul sau lipsa bunul simt.

ovis ovis insista sa il bagam in seama. e oribil sa iti ceara cineva asa ceva! o cunostinta imi spunea cu repros in glas ca nu am sunat-o demult, ca daca ea nu vine la mine (neinvitata), eu nu ma duc la ea… alta situatie penibila: cum ii explici unui om ca nu ii datorezi stima, respect, interes doar pentru ca le cere. ele trebuie castigate sau nici macar. simpatiile sunt spontane, mult mai spontane ca antipatiile. ar trebui sa existe o afinitate intre doi oameni ca ei sa poata interactiona. atunci cand cineva cerseste afectiune/atentie este probabil sa primeasca ce cerseste. cersitul insa este o relatie cu totul accidentala. nu se repeta de multe ori, cel putin nu cu aceleasi personaje in roluri principale.

i write this post in english so that my ex-flat mate, daniela, la portuguesa, can read it. she’s been leaving me comments, but she doesn’t understand a word form my blog. and besides, the theme of the post is inspired by something she said.

one friday night she and some friends went out, i stayed at home. she came back, i think at 2 a.m. i was still awake, called her into my room. talked about this, and that, trifle little things.she said and i think i’ve never ever heard anyone saying that: me encanta la vida. me encanta vivir la vida.

she was her usual self: happy, full of energy and saying what she said got me thinking. how come she felt it with every fiber of her body, life flew through her veins like it flowed through mine, but she could say it out loud that she loved life.

i wondered have i ever felt it, have i ever said it? i had moments of happiness, i felt happiness, but what i felt towards life was bitter sweet melancholy. afraid to feel more? not really, it was more like consciousness that life can break you in a blink of an eye.
situacion de la cocina de florenci vives:

i look at her again while i am preparing lunch. she wears a leek-green blouse with a belt, her hair is caught in a type of bun. she is writing a letter in english and i see her so alive. i remember instances of her singing, dancing in a club, i remember seeing photos of her at her sangria parties last year.

some people are like that, they make life seem pinker than it is. portuguesa, thanks for making my staying in tarragona worth while.

p.s. the letter was for me i brought it back with me to romania.

adminul de la hotmind e plin de posturi care nu se vor bucura de actiunea “publish”. notez titluri, repede, nervos, sa nu uit, sau subiecte care expira a doua zi si pe care mi-e prea lene sa le tratez sau pur si simplu vreau sa le cizelez mai mult si aman pe a doua zi. blogging-ul este o activitate care tine foarte mult de instantaneu, so … se aduna o multime de posturi care fie ‘expira’ pur si simplu, fie uit ce voiam sa fac din el si ce unghi voiam sa abordez cand le tratez.

mi-e greu sa scriu, am senzatia ca de cand am terminat scoala scriu din ce in ce mai prost romaneste. de cand am terminat scoala mi-e greu sa invat. acum incerc sa pregatesc examene. it used to be so easy! now… my brain is like a brick. i hate it! not my brain, but the situation.