Silvia Tuvene. Muza

mi-am facut profilul de mancator de pizza. eram si eu curioasa ce zice pizza pe care o mananc despre mine, de fapt mai mult nu zice, decat zice, pentru ca mi s-a luat de pizza. de inteles de ce.

dar via timpultau.ro, iata rezultatele aici

pizza care imi place imi sugereaza sa ma duc la praga. yay! maybe i’ll consider it for the spring break

am si eu o mare curiozitate. circul prin pasajul de la universitate de multa vreme. niciodata nu mi s-a parut mai respingator ca acum. in afara ca e plin de aurolaci care se aduna in gura de metrou cand este frig sau cand ninge, are aerul de loc parasit. cred ca toate magazinele se vor inchide pentru o renovare, care va dura cine stie cat.

au inceput cu scara rulanta dinspre intrarea nicolae balcescu, le ia o luna sa o termine. nu vreau sa ma intreb cat are sa dureze restul.

vreau sa stiu pe cine trag la raspundere. pe dom’ primar al capitalei? care nu mai vrea sa candideze? probabil de frica sa nu il linseze oamenii, desi am auzit ca exista natarai care ar vrea sa il revoteze. cine este responsabil pentru mizeria din pasajul de la universitate? cine va face ceva in sensul asta? evident nimeni. as face un meeting! pe cuvant! mi s-a luat sa stau cu frica de fiecare data cand trebuie sa iau metroul.

macar in metrou, din cauza zgomotului nu aud manele. in tramvai/104 este o tortura. toti cretinii cu telefoane cu playere asculta niste ritmuri lalaitoare, dandu-se mari atat cu afinitatile de un gust desavarsit, cat si cu telefoanele de “ultima generatie”. statistic vorbind, cred ca prin tramvaie, autobuze, troleibuze sunt mai multi batrani care isi duc impilitatii de nepotei la scoala, decat in metrou.

tuff choice! sper sa se termine balciul de la universitate soon, caci de manelari (manifestandu-se acustic en plein) mi s-a luat.

andrei a scapat, spre marea lui bucurie de scoala. at least for now cu ocazia asa a scris si o brosurica, ce va deveni in timp tratat, cu un corpus separat pentru comentarii. oricum, it got me thinking la zilele mele de scoala.
scoala a debutat pentru mine in clasa I primara. nu m-am dus la gradinita sau am fost o scurta perioada, dupa care ai mei m-au retras pentru ca nu ma adaptam foarte bine
o tin minte si acum pe invatatoarea din clasele 1-4. statea in bloc cu mine, maica-mea m-a inscris la ea, pentru ca se spune ca ii punea pe copii cu burta pe carte. god,i still hate her with all my guts!
la vremea aia nu imi placea prea mult cartea, de fapt nici macar nu stiam ce e aia. nici nu am aflat de la invatatoare care imi ardea palme peste obraji, ma paruia si imi lipea nuiele peste maini. bancile aveau o bara de fier la spate, era salvarea alora cu probleme de comportament sau care nu invatau bine. ce senzatie … cand imi racoream mainile de bara rece dupa o portie de umilinta: scos in fata clasei, facut in fel si chip – altii mai si plangeau. eu nu imi amintesc sa fi plans niciodata in fata ei. plangeam dupa. am si acum un semn in palma de la bataia pe care incasat-o in anii aia. but good thing i dind’t go to a catholic school.
maica-mea nu a zis nimic, probabil ca nu i se parea in neregula sa imi arda cateva invatatoarea daca nu invatam, doar asa se pun elevii cu burta pe carte.
am descoperit placerea de a citi, dupa ce am invatat sa citesc, si de atunci nu am mai pierdut-o. acum, ca privesc inapoi, avea o mare valoare de compensatie, pentru toate porcariile pe care a trebuit sa le invat pe de rost: matematici, cultura civica (jeez! ce shit mai era si aia! sa nu uit sa va spun despre proful de cultura civica ceva civic), fizica. poate ca totusi unii oameni sunt inclinati spre uman, iar altii spre real … eu nu cred asta. cu siguranta am facut performante la disciplinele umanistice, dar mare relevanta pentru asta o are faptul ca disciplinele stiintifice, mi-au fost prost predate, incepand cu invatatoarea de pomina. eu nu am ramas cu absolut nimic de la matematici. insista mult pe orele de matematici: la ora de sport matematici, la cea de muzica matematici, la cea de lucru manual matematici. ea hotarase materiile astea erau de rang inferior.
am avut apoi norocul sa intalnesc profesori de la care am avut numai de invatat. am intrat la liceu la uman si am lasat in urma multe ore de matematica, de fizica, de chimie (desi am fost si la olimpiada la chimie, putand astfel sa citesc mult si mai tot ce am vrut. cititul mi-a oferit libertate de expresie, de gandire si nu m-a incatusat intr-un sistem prafuit, cum s-au simtit mult dintre colegii mei. mi-a pasat de mine, sa stiu eu, pentru mine, nu mi-a pasat de note sau de premii, lucru care se intampla cu multi elevi de pe la licee. aia penibili care plang dupa note, care un spirit de competite anapoda.

m-am dus la litere, unde in ciuda nefericitelor conditii de pe la biblioteca si de prin salile oribil de reci din primul an de studiu, am facut carte. nimic practic e adevarat, dar nu totul are o finalitate practica pe lumea asta. arta nu are o finalitate practica. asta e si marele avantaj. andrei mentiona in studiul lui ca invatamantul trebuie sa produca oameni calificati in campul muncii – well, asta nu e neaparat adevarat. ar insemna ca cercetarile lingvistice sau literare sa nu mai existe, pentru ca practic ele nu prea folosesc societatii, la fel si scoala de muzica sau de belle arte.

pentru lucruri practice exista scolile de meserii, care din pacate dispar, nu mai exista tipografi de exemplu, meserie cautata si apreciata. exista in schimb studenti pe banda, formele de invatamant superior s-au “diversificat”, astfel incat, oricine care are vreo 10 milioane pe semestru in medie, poate deveni student. vorbesc evident, de oful meu etern, facultatile particulare. unde nu exista nici un standard minim de evaluare a studentilor, unde admiterea este un fel de gluma. am tras cu ochiul la un astfel sistem privat de invatamant. a fost una dintre cele mai dezamagitoare experiente pe care le-am trait. tot ce fac studentii intr-o sesiune, este sa invete tampeste niste grile si raspunsuri. e aberant si stupid, si mai scot si bani din buzunar sa platesc pentru a fi semicretin toata viata. si ce ma infurie si mai tare sunt studentii, care nu vor sa munceasca, care sunt inculti si agramati.

acum fac un master si cochetez cu ideea unui doctorat, in total se vor aduna 21 de ani de scoala. not bad , trebuie ca mi-a placut ceva, de tot insist atat cu scoala.

p.s. proful de cultura civica, intr-un spirit civic de educare a elevilor, il loveste pe un elev cu capul de usa dulapului. oare se mai face “cultura civica” in scoli?

nu am mai scris de muulta vreme. lipsa de timp as putea spune, dar nu este asta. intotdeauna gasesti timp sa scrii ceva. cred ca e vorba mai mult de o lipsa de entuziasm totala.

mi-am pierdut pentru o vreme entuziasmul de a scrie. probabil ca ar fi trebuit sa scriu la timpul potrivit lucrurile potrivite. mi-a fost greu sa fac asta. acum nu stiu daca mai pot asterne pe hartie coerent, corect sau cu vreo urma de talent ceea ce cred, simt sau traiesc.

intre timp, i.e. de cand nu am mai scris, au trecut sarbatorile de iarna, a trecut sesiunea, au trecut nopti de insomnie, griji, clipe vesele, sau daca nu vesele macar de somn

s-a intors sora-mea din concediu de peste ocean, unde ma invita imbietor. i must definetly must pay a visit.

am vazut filmul de curand pe hbo. il ratasem pe marile ecrane. il recomand calduros tuturor celor care nu l-au vazut. subtil si inteligent.

oare de ce nu se mai fac filme bune? am observat asta de ceva vreme. ultimul film vazut despre care pot spune ca mi-a atras atentia in mod fericit este stardust.

astept cu nerabdare sa vad elizabeth, the golden age si american gangster.

astazi, pe calea victoriei, in timp ce ma grabeam sa nu intarzii la serviciu, am gasit un catelus, mititel si dragalas. era atat de frig, incat nu mi-a venit sa il las chiar acolo. nu prea i-a placut cu liftul, dar in redactie parea in largul lui. evident, a trebuit sa il duc unde l-am gasit. dar, noroc de el, i-am gasit si o mama adoptiva nice doggy!

cand stii ca e timpul sa renunti? oamenii isi fac un obicei de a se incapatana. se incapataneaza/ambitioneaza sa investeasca timp in afaceri paguboase, sa asculte sfaturi cretine, sa ajute anumite persoane, sa nu renunte. daca renunti e de rau. inseamna ca nu stii sa lupti pentru ce vrei. doar nu degeaba se spune ca daca vrei ceva cu adevarat poti.

un moment la fel de bun ca altul sa renunti ar fi acum. sa renunti cat mai ai vise pe care le poti pierde. dupa… nu mai are nici un rost sa renunti.

fiecare generatie vrea sa fie altfel, de fapt starea de altfel nu este caracteristica doar la nivel de generatie, este valabila si la nivel de comunitate si evident la nivel de individ.

modernismul a consacrat conceputul de nou. orice scria, sculpta, compunea, trebuia sa fie ceva nou, ceva ce nu mai fusese facut inainte. malevich a pictat o panza in intregime in alb. some work of art, ha? a fost un pionierat.

formele de arta inalta isi gasesc expresia cotidian sub forma kitch-ului. sunt sigura ca exista o multime de oameni care au prin casa galle-uri sau chinezarii fara valoare sau care folosesc parfumuri contrafacute (nu ca parfumurile sunt o expresie a artei inalte)… exemplele pot continua la nesfarsit.

sunt de accord cu originalitate si cu ideea de unic, desi nimic nu este cu adevarat unic sau cu adevarat original. insa, nimic nu este mai rasuflat decat “originalitatea copycat” cu impresia de “originalitate absoluta”. urasc expresiile, ideile, moda, stilurile de viata “originale” care se propaga cu viteza luminii transformandu-se in catacreze imediat. prefer drumul batut. prefer drumul batut, dar mereu valabil. masura medievala era aurea mediocritas. nu este vorba de mediocritate, ci de calea de mijloc. o recomand celor care vor sa fie “altfel” si nu le reuseste.

au mai ramas doar trei zile pana la daramarea zidului indiferentei

sub sloganul cand tu iti pierzi controlul, celalalt isi poate pierde viata fundatia sensiblu a organizat anul acesta o noua campanie care lupta impotriva violentei de gen.
pe site-ul fundatiei apar niste date cutremuratoare: in perioada ianuarie 2004 – septembrie 2007, au fost inregistrate 33.730 cazuri de violenta in familie in romania, provocad moartea a 224 de femei.

astazi, in timp ce imi turnam cafea in ceasca (ok, ok, e de fapt o cana mare, pe care o reumplu de vreo 4 ori pe zi) it struck me: cat de tare este cafeaua la bureau. oare de ce? mi-am dat seama ca prin toate bureau-urile in care am lucrat cafeaua era de nabaut. aici o indoi cu apa de “la fantana”. jesus! how low!
mi-e dor sa beau o cafea buna, nu am mai baut cafea cu placere de multa vreme. probabil ca este timpul sa renunt la cafea for good.
p.s. tot pe firul inlantuirilor logice, mi-am dat seama ca cei de la birourile din bruxelles beau o cafea si mai rea ca noi, i.e. e slaba.