Silvia Tuvene. Muza

nu in casa, ci in adminul blogului. se stransesera nenumarate post-uri pe care nu am apucat sa le mai public: unele pe care nu le-am dus la capat, altele nu mai sunt de actualitate, altele care din care nu mai inteleg pur si simplu nimic.

imi dau seama acum ca ar fi fost mai util sa le fi scris pe undeva printr-un bloc notes sau vreo agenda, asa nu le-as fi sters. unele pareau promitatoare. mi-am adus aminte de cat de mult imi placea sa scriu.

nu-mi plac surprizele, poate doar cele bune. de fapt cui nu-i plac cele bune? imi fac sa imi bata inima mai repede si parca vezi totul in alte culori   dar majoritatea surprizelor de care ai parte sunt cele neplacute. zilnic faci mici descoperiri care se transforma in mari neplaceri. camuflate in cotidian, sunt anumite lucruri care te lovesc din plin sau in plin sau in moalele capului si echilibrul interior pe care il aveai pana atunci, iar in momentul ala  lumea asa cum o simteai si cum o traiai pana in momentul respectiv ia cu totul o alta turnura.

am vazut in week-end i think i love my wife. pretty lame, dar cu o replica memorabila i think i hear ice cracking, and that is the most scaring sound in the world. asa si cu micile descoperiri care se transforma in mari surprize – atunci iti dai seama de fapt ca toate relatiile pe care le ai cu cei din jur sunt ca un mers pe gheata. oricand gheata se poate sparge, de fapt nu e nevoie ca gheata sa se sparga, e suficient sa se crape.

de obicei nici macar nu este vorba despre lucruri pe care le cauti, sunt lucruri pe care le descoperi asa … aiurea, intr-o zi ploaiasa sau cu soare, prafoasa, sau dimpotriva clara. o zi obisnuita.

- am vazut de curand atonement. ian mcewan ramane un scriitor favorit si prezent in spatele scenariului rescris. cred ca este unul dintre cele mai bune filme pe care le-am vazut in ultima vreme

- am vazut el ofrananto. e un film care reuseste sa creeze o atmosfera spooky, dar foarte asemanator cu the dark, in sensul ca raspunde la aceeasi intrebare: ce nu ar face o mama pentru copilul ei?
- am revazut in the mood for love. un film a carui premiera a avut loc acum 8 sau 7 ani. eram la liceu parca. am vazut filmul la cinema europa, pe mosilor, cand am iesit de acolo in lumina soarelui am strans ochii. imi dadusera lacrimile de la soare. nu intelesesem mare lucru din film. revazandu-l mi-au dat lacrimile, but not because of the sun.

zilele ploioase sunt incerte. pe calea victoriei o femeie cobora spre piata natiunilor unite, eu urcam spre strada eforie. prin umbrela mea turcuaz lumea se vedea verzuie. ea avea ochii goi, parea pierduta, ca si cand pasii o duceau fara vointa spre niciunde, apa ii curgea siroaie pe fata. avea in mana umbrela nedesfacuta. nu mi-am putut da seama daca plangea sau nu.

toate tipele pe care le cunosc se machiaza, poate magah sa faca exceptie. ma uit pe strada la semafoare – multe gagici se machiaza grabit in oglinda retrovizoare. daca inainte mai era cum mai era si puteai sa apari pe strada fara make-up, now it’s different story. you need make or else you’re invisible. trebuie sa citesti reviste glossy, afli nu stii ce se poarta. pana si locuitoarele unei urbe provinciale, cu mult timp on their hands imi ofera sfaturi despre ce si ce nu se poarta.

ma tot intreb, unde s-a produs ruptura? ca atare: am pe birou 3 reviste glossy, pardon, una deja e la alexandra, care asteapta sa fie citite. deocamdata am citit doar scrisoarea unei cititoare din elle. scrisoarea a fost premiata cu un lowe quisaz, quisaz, quisaz. scrisoarea este atat de stupida, incat nu cred ca am sa mai continuu cu revista. scrisoarea spunea ca respectiva “gagica” a invatat ce vrea in viata datorita revistei respective. ma intreb cat de rele au fost celelalte scrisori daca asta a fost premiata.
din funzarirea celor 3 reviste am aflat ca se poarta fundele. that’s something.

da, it’s happening. se renoveaza pasajul de la universitate. magazinele, mac-ul, taraba de carti si indicatoarele sunt in procesul de impachetare. nici nu vreau sa imi inchipui ce haos total are sa fie. va fi inchis timp de 9 luni,  timp in care se va putea circula, nu imi dau seama cum, dar … vom vedea.

iata ce scrie editorialista de la evz. daca intelege cineva ceva, un premiu!

urma pasilor mei a ramas pe nisip -
tacera s-a asternut grea.
in causul palmei inca simt caldura obrazului tau -
aerul rece zbarleste puful piersicii.

soarele a scapatat spre apus-

avem nevoie de modele, sau daca nu de modele nu avem nevoie de anti-modele. fiecare om are intr-un moment al vietii sale un maestru, intr-un moment al vietii sale este discipol. daca e un dicipol bun poate invata ceva pe altii. esenta firii noastre este modelata de intalniri decisive, de mediul in care crestem, de aerul pe care il respiram, de oamenii de care ne inconjuram.

ce poate iesi din spatii inchise, claustrofobice, mediocre, strambe, murdare, vetuste…? o intrebare fara rost, am vazut atatia pe post de raspuns. oameni fara imaginatie, fara ambitii, fara gusturi, strambi sufleteste, mediocrii… oamenii de aiurea, de pe strada, din metrou. oamenii care imi respira aerul, imi mananca spatiul vital si imi provoaca o senzatie gretoasa. oameni care nu stiu ce-i limita, care intra in vorba aiurea, care te pandesc, te observa si iti pun intrebari cretine, oameni care nu stiu ce e bunul simt, buna masura. oameni a caror conversatie iti lasa o senzatie de bale, oameni ingusti care fac sa mi se stranga stomacul, oameni pe care care ii evit, dar care au un mod de-a aparea in cele mai imposibile momente, oameni care se insinueaza, care cand au nevoie de ceva devin unsurosi. manelari stupizi, gelati si usor cretinoizi ai caror neuroni se chinuie sa sinapseze. oameni cu ochii goi si tampi, care in zadar mimeaza inteligenta, oameni care sunt lipsiti de dimensiunea esteticului …oameni de care mi-e greata.

ultima stire este ca totusi ‘municipalitatea’ traieste. se gandeste la locuri de parcare si sa imi complice viata mie. detalii aici

later edit: sa imi para bine? sa imi para rau? linia de tramvai de la sf gheorghe este in lucru de aproape jumatate de an. vorba vine in lucru. a fost iarna, doar nu se lucreaza iarna. am mentionat ca nu am sa il votez ever in my life pe adriean, care face … mai nimic? this is the reason why.

oare in cat timp pot sa termine o parcare de 8827 de locuri, daca la o linie de tramvai au zabovit jumatate de an? si inca nu se arata
concluzia ar fi ca inclin sa nu vreau locuri de parcare in conditiile in care ar trebui incurajat mai mult transportul in comun, nu achizitionarea de alte masini.