Silvia Tuvene. Muza

scena clasica din filmele de actiune: eroul sau eroina, insotit(a) sau neinsotit(a) alearga ca un bezmetic(a), intr-o masina, sau cu o motocicleta sau cu o barca sau … whatever si darama, calca si face praf/una cu pamantul magazine, tarabe cu fructe si pietonii de pe carosabil (barcile ajung invariabil pe uscat strivind niste oameni).

ce se intampla cu toti oamenii astia: mor sau isi revin? ii despagubeste cineva? de fapt e o prostie, nu intereseaza pe nimeni ce se intampla cu anonimii. eroii sau antieroii sunt cool. anonimii nu.

m-am apucat sa trudesc la un cont de facebook. descurajant. atat de multe chestii de scris, de spus, de cizelat, de gasit poza suficient de interesanta, suficient de sexy, dar nu prea. dar trebuie sa o alegi bine, caci facebook e parte din imaginea ta.

anyway, nu prea le am cu retelele sociale, dar primul lucru pe care il pot spune este ca mi se pare destul de greoi. putin neintuitiv si enervant

am aflat cine e de vina ca turismul romanesc nu este suficient promovat. era atat de evident si eu nu am vazut. cred insa ca nu am fost singura care nu a vazut. noroc de madam ministru udrea, ca m-a luminat. fara ea, nu stiu ce faceam. aici gasiti vinovatul.

sa rad sau sa plang?

am fost in luna mai la lansarea jurnalului oanei pellea, o femeie extrem de talentata,  interesanta si sensibila. o femeie a carei prezenta umple sala in care se afla. oana pellea a scris jurnal, nu l-am citit inca, dar nu am nici o indoiala ca este unul reusit.

la intrebarea celor adunati la carturesti in ziua respectiva de ce a scris, ea a raspuns simplu: dintr-un prea plin. prea plinul vine din traire autentica, sau poate dimpotriva din retragerea din trairile autentice si contemplarea lor.

oricum s-ar obtine acest prea plin, sunt sigura ca nu vine din dusul monoton si previzibil la birou, in fiecare zi, unde iti macini creierii si fiinta in vreo activitate sau alta. prea plinul vine din increderea in propria fiinta si in lucrurile pe care le faci.

cand am inceput acest blog postam frecvent, eram atenta la orice, scriam despre orice si fara falsa modestie scriam cu miez. scriam pentru ca exista in mine un prea plin de lucruri, de idei, de ganduri. cu timpul si cu rutina, gandurile s-au subtiat, scrisul a cazut din ce in ce mai mult in banal si derizoriu.

motivele pentru care nu mai scriu nu sunt multe, doar unul. unul si bun. nu mai exista un prea plin. ca sa se formeze un plin trebuie sa iti umpli mintea cu lecturi, cu discutii interesante si nu cu prostii si nimicuri.

din cand in cand, fireste, nu ai nimic de scris. astfel, e preferabil sa nu scrii, decat sa insiri cuvinte, cum de multe ori vad la “bloggerii de profesi’.  nu tot ce iti vine la mana merita sa fie publicat, asa cum nu tot ce iti vine la gura trebuie rostit.

m-am gandit sa nu mai scriu, apoi m-am gandit sa caut toate posturile in care imi gaseam scuze de ce nu mai scriu si sa incerc sa imi dau seama ce m-a scos din impas in datile trecute. de obicei: scrisul despre proiecte viitoare – singurele proiecte la care ma pot gandit sunt teza de doctorat si vacanta ( o parte alaturi de b. si o parte la ny, la sor-mea).

poate e suficient cat sa imi reumplu mintea de lucruri interesante. eu cel putin asa sper.

cum nu citesc stirile, am aflat din pura intamplare ca a murit matei calinescu. nu pot sa nu remarc disparitia atator oameni de cultura romani, m. calinescu, d.h. mazilui, d. grigorescu, c. tabarcea, fara sa imi pun intrebarea cine le ia locul?

noul proiect de lege care incurajeaza primenirea invatamantului cu oameni tineri ii inlatura de pe la catedre si institute de cercetare pe cei care nu pleaca din cauze naturale.

in cele mai multe zile iubesc bucurestiul, desi ma dezamageste mereu, autodistrugandu-se si producand o fauna urbana greu de suportat. e un oras care, in ciuda faptului ca este urat sau neingrijit, mi se pare ca in anumite zone are un farmec greu de invins.

alte zone insa sunt construite parca in ciuda orasului si a locuitorilor lui, zone anti-urbane in care nu cresc nici macar buruienile. zona romexpo-piata presei e una dintre acele zone. e ceva abominabil – mi-e greu sa imi imaginez cum cineva poate sa lucreze acolo.

e un loc atat de urat, innebunitor, mizer, aglomerat si extrem de bulversant.  acum se lucreaza la niste cladiri noi, frumoase, semete de sticla si fier, astfel ca intrarea se face ocolind pret de cateva sute de pasi hotelul pullman. oare e atat de greu sa puna un afis cu indicatii: intrarea se face pe acolo, sau pe dincolo sau o harta din care sa se intelega ceva? sunt niste gherete cu paznici de parcari sau asa ceva, evident goale.  eu m-am invartit in cerc si du-te vino si ocoliri si ocolisuri, incat ma simteam ca emirul lui macedonski in “jarul pustiei”.

gregar, murdar, prafos, calduros, friguros, galagios, zgomotos, aglomerat, agitat, inghesuit.

pe langa faptul ca nu am mai scris de foarta multa vreme, nici nu am mai citit poezie de multa vreme. ca sa recuperez mai jos, pablo neruda: the saddest poem.

i can write the saddest poem of all tonight.

write, for instance: “the night is full of stars,
and the stars, blue, shiver in the distance.”

the night wind whirls in the sky and sings.
Continue Reading »

aseara W.H.O. a ridicat gradul de alerta la 5 din 6. asta inseamna ca e naspa si ca suntem aproape de pandemie. cuvinte mari care nu insemna nimic pentru multa lume din romania, pentru unii din arad, de pilda. oamenii au fost in spania si portugalia si in prima faza sunt suspecti de gripa porcina. ce au hotarat ei sa faca? sa nu mearga la spital.

stiu ca exista tot felul de scenarii despre apocalipsa, dar oricare ar fi scenariul romania va scapa, pentru ca romanii sunt poporul ales si in jurul romaniei se va trasa un cerc de foc protector, iar acolo nu va fi nici o apocalipsa. m-au distrat intotdeauna ideile crete si protocronistre pan-rrromaniste, dar acum imi dau seama ca bietii rrromani nu au nici o sansa. oamenii astia analfabeti, lipsiti de o educatie elementara si de orice farama de judecata ne vor omori pe toti. aia cu scenariul apocaliptic optimist in care romania scapa e de-a dreptul hilara. nu vom scapa dintr-un motiv simplu – suntem niste cretini!

si ca tragoedia – comedia sa fie completa, publicatiile rectifica si ele, revenind asupra faptului si anunta ca e de fapt e o alarma falsa. halal sa ne fie!

vorba lui caragiale “sa nu scuipi pe intreaga problema a existentei?”

magah ma intreaba ce as vrea sa fac inainte de a muri. asta chiar e o intrebare tare, probabil raspunsurile sau raspunsul daca exista unul singur, sunt raspunsuri care te definesc, cel putin in momentul in care le formulezi. la cat de ordonata sunt eu … si la cum stiu sa imi stabilesc prioritatile, la o prima vedere mi-ar fi extrem de greu sa ma pronunt.

ce as vrea eu sa fac inainte de a muri? ar fi varianta scurta si varianta lunga a listei. varianta scurta ar fi sa petrec ultimele clipe alaturi de b.

varianta lunga a raspunsului ar fi:

• sa petrec alaturi de b.
• sa imi vad sora si familia
• sa scriu cercetarea despre “introducere in istoria iubirii”
• sa invat sa dansez tango
• …lista, evident, ramane deschisa

lucrurile pe care le-am enumerat, si imi inchipui ca oricare dintre noi ar avea lucruri sau dorinte de implinit inainte de moarte,  indica destul de clar ca oamenii in general nu sunt vreodata pregatiti sa moara si ca ne agatam de viata cu tot ce putem, fie ca este vorba de o iubire, fie ca este vorba de o carte pe care vrem sa o scriem, fie ca este vorba de locurile minunate pe care nu am apucat inca sa le vedem.

poate ca ar trebui sa ne indeplinim dorintele inainte de a fi prea tarziu.

dau leapsa mai departe catre: moutuna, bogdan si alin