Silvia Tuvene. Muza

ratb-ul este sursa tuturor anecdotelor şi probabil locul în care se ia pulsul străzii. dintre realizarile secolelor 19-20, transportul public mi se pare una dintre cele mai democratice.  eşti la un loc cu toată lumea: manelari,  savanţi,  avuţi şi mai puţin avuţi. evident, manelarii are thriving, dar nu contează. mergând cu transportul în comun îţi dai seama de multe lucruri, de pildă de rata analfabetismului şi a cretinismului. este un test de sobrietate – i-aş invita pe cretinii aştia din capul trebii să vadă unde duce un sistem de educaţie în care cei care produc educaţia sunt permanent subminaţi.

anyway, ratb este locul unde vezi totul. ieri am trait o senzaţie şi situaţie unice de când sunt eu călător bucureştean: în autobuzul 133 doar eu şi nimeni altcineva preţ de câteva staţii (de la octavian goga la şcoala generală 81). pretty cool şi în acelaşi timp destul de dubios.

da, barbatii sunt o specie aparte, iar femeile sunt aparte in felul lor.

alaturi de mine un el si o ea, aceeasi drama: el semi incult, ea blonda si jurnalista, dupa propria ei marturisire.

el: astept pe cineva, nu stiu de ce nu mai vine.

ea: si pana il astepti faci conversatie cu lumea din cafenea?

el: arati foarte bine

ea: hihihi … fac sport de 14 ani la steaua … (nu am prins ce sport)

el: ah! da si eu am facut sport.

ea: poftim?

el: esti frumoasa

ea asteapta pe cineva cu o salata in fata. lui i-a venit intre timp comanda. ii e foame. a lasat conversatia cretina la o parte si infuleca cu stil aparte din salata. ea intre timp citeste afundat. el – tipa de la celalat capat al salii “adu-mi si mie un servetel “.

pana la urma intalnirea lui s-a concretizat. se intalnea cu 2: o romanca (tip matroana) si un italian, gelat si nestiutor de romana. din conversatie, reiesea ca italianul va fi tepuit rau de cei doi romanasi

am fost la mare in vama si am stat la cort
da, ok, ok, e neobisnuit pentru mine, dar am petrecut bine. vama e frumoasa (localitatea veche si peisajul sunt placute). apa este albastra, iar cand ploua are nuante de turcuaz.

in rest acelasi litoral zgomotos, aceleasi lume si prea multe masini. se pare ca vama nu mai e ce-a fost, desi eu nu am termen de comparatie.

mi-a placut ca are humanitas. am luat de citit pe plaja: 322 de vorbe memorabile ale lui petre tutea; colectionarul, john fowles, in tara miticilor, ioana parvulescu; exista istorie adevarata? neagu djuvara.
nu mai citisem cu voce tare demult. e un exercitiu intelectual binevenit, mai ales daca ai cui citi.

- dilema veche (numarul curent) – nu o ratati. ca de obicei cei de la dilema au redactat un numar excelent. va veti regasi ca cititor in paginile revistei, caci numarul acesta este despre stres, nervi si furie. veti afla ce ii enerveaza pe actorii vietii literare si academice din romania si ca pe strada paris este un santier continuu (sursa de stres a domnului andrei plesu).

- am fost in tabiet cafe; au deschis si pe blanari, exact langa magazinul salomon. locul este primitor, chelnerii amabili si saritori, serviciul impecabil (inca nu este prea aglomerat), bauturile bine facute. iti ofera si un membership card. all in all au reusit sa faca o atmosfera agreabila.

am lipsit cand a fost inaugurarea carului cu bere. am hotarat sa recuperez timpul pierdut si impreuna cu doua prietene am mers la plimbare prin bucurestiul vechi; ne-am oprit sa ne relaxam la car. am avut noroc, am intrat fara rezervare. serviciul este intr-adevar promt si deserturile delicioase. cui ii place expresso-ul, il prepara de minune, iar muzica este o shimbare si o surpriza placuta fata de tot ce se asculta prin restaurantele bucurestene.

de cand am venit aici nu am vizitat si nici trait cu adevarat orasul asta. la sfarsitul anului cu jumatatea mea de portocala am colindat. e interesant cum tarragona, desi are locuri stereotipe de vizitat, nu este turistica. este un oras cu o viata anti-turistica. toate stabilimentele inchid la ora 12, muzeele deschise la cele mai incomode ore pentru turistii lenesi, magazinele inchise in zile de duminica, in zile de sarbatoare, intre orele 1 si 5 pm. in schimb chiar este un orasel frumos, cu plaja si vedere la mare, cu strazi pitoresti, in care nu e mai nimeni noaptea si unde in zilele de sarbatoare nu e tipetenie de om (nici macar lumini la ferestre, cum au observat unii).
una peste alta am vizitat. catedrala m-a impresionat cel mai mult. impresionanta istoria bisericii in general. astazi la curs am vazut un mic film animat cu istoria lui isus – m-am simtit miscata. o religie a milei si a iertarii la origini; e impresionanta pilda pe care o ofera si imi pare rau ca lumea a devenit ce a devenit si ca a uitat frumusetea marii povesti ce este biblia.
am vazut si muzeul arheologic cu piese bune, gazduiau si o expozitie temporara despre jocurile olimpice in lumea elino-romanica. dar prost puse in valoare: textul doar in spaniola si in catalá, iar in unele locuri doar in catalá, informatie putina si superficiala. pacat de expozitie, avea chiar niste piese bune.

oricum cu sau fara vizite la muzee, am hoinarit. in tarragona sunt cam 15-17 grade celsius asa ca merita sa profiti de soare, de mare in fiecare zi.

in bucuresti ninge si ploua, si ploua si ninge si toate lumea pare contrariata de vremea asta care i-a luat pe toti pe nepregatite. m-am dus sa ma plimb in parc aiurea, era pustiu. de una singura am batut cateva alei. nu toata lumea plecase, dintr-un colt ferit si adapostit o veche cunostinta imi aducea in auz acordurile zarazei. bucurestiul este cel mai nostalgic oras…

am fost aseara in chelsea si astazi in the harp. in chelsea am revenit dupa o lunga absenta si a fost placut. nu era imbulzeala si nebuneala specifica serilor de sambata, chiar reconfortant. in the harp usor dezamagitor. o fatuca ce nu era in stare sa isi noteze comanda, serviciul execrabil, inchis la etaj. pacat! era o atmosfera de invidiat in alte dati.

am fost hai-hui, aveam chef sa stau linistita, relaxata dupa o zi de munca. si chiar am taiat- hai-hui: unirii 70, ion pillat, putul cu roata (probabil fosta mahala, nici acum nu arata prea bine), traian, pana in pache protopescu. manata de nostalgii am taiat pe olari 29-31, am vazut puzderie de pustime de la liceu (fost-am si eu la fel), mi-am continuat drumul: mosilor, eminescu. am regasit un local drag mie, pe care l-am descoperit intr-o zi neobisnuit de calda de februarie, cand, bine insotita facusem acelasi traseu. si atunci, ca si acum aveam chef de vin rosu. l-am regasit in el vino, pe eminescu 206 colt cu toamnei. atmosfera placuta, mancarea delicioasa cu specific spaniol, serviciile ok, iar vinul … trebuie incercat.

imi aduc aminte ca am nimerit cu un prieten intr-un restaurant destul de ieftin, care servea o mancare de care iti era frica sa te atingi. in rest, plin de tineri. am ramas. era frig si nu aveam chef sa mergem in alta parte. la masa de vis-a- vis un cuplu. pareau sa fie ea profa si el elevul ei, dar nu sunt sigura, oricum o diferenta de varsta destul de mare. oameni imbatraniti inainte de vreme, un cuplu la care te uitai ca la un contra –expemplu…sau cel putin asa ma uitam eu. nu stiu daca mai sunt sau nu impreuna, pareau sa fie o pereche de cizme numarul 39 unul pentru celalalt, in conditiile in care aveau nevoie de numarul 35 si altul de 45. nu parea insa sa ii deranjeze… poate ca asta este solutia: sa nu-ti pese ca pantofii iti ies din picioare.
oricum restaurantul a fost inlocuit cu un altul, foarte chic in care nu mai sunt tineri, dar de care ma leaga alti prieteni si alte amintiri hai-hui.