Silvia Tuvene. Muza

eu gătesc destul de constant, dar cam aceleşi lucruri. îmi place mie să cred că dacă aş avea un alt aragaz, menu-ul ar fi mai diversificat. din păcate este o falsă problemă, motivul repetiţiei fiind imaginaţia mea culinară limitată. experimentele mele culinare sunt reduse la o arie destul de restrânsă a mâncărurilor safe&tasty, cu uşoare accente moldoveneşti, căci consortul este aproape singurul consumator al preparatelor.

a nu se înţelege că nu îmi place să gătesc. ba din contră, în ciuda mirosurilor, a distrugerii unghiilor, a arsurilor (nu există mămăligă fără arsuri pe degete) şi tăieturilor ocazionale, imi place să gătesc. dar ca şi în alte arii ale vieţii mele, nu mă bag unde nu pot fierbe oala. gătesc în măsura în care ştiu că lucrurile îmi vor ieşi bine. nu am aruncat încă nimic din ceea ce am gătit, deci e un semn bun. în afară de asta gătitul mă relaxează. îmi place să mă duc să aleg ingredientele din piaţă, deşi nu ştiu să ma târguiesc, îmi place mirosul de pământ şi de legume proaspăt culese.

filozofam într-o zi cu magah că femeile care gătesc bine sau cărora le place la bucătărie, nu le place curăţenia şi invers. aşa o fi?

vara însă este gătitul devine un chin, i.e.  o saună . gătitul prin coacere, fiebere, prăjire sau frigere  face ca temperaturile să urce vertiginos. o soluţie binevenită sunt salatele sau deserturile reci, dar nu se poate mereu, căci poftele oamenilor sunt diverse şi presupun fierbere, coacere, frigere, prăjire.

în aşteptarea iernii, când mai mult ca sigur voi regreta vremile frumoase ale pieţelor abundente de salate, fructe şi ierburi proaspete, ma rog pentru zile dacă nu răcoroase, măcar puţin mai răcoroase ca ieri.

consideraţii pe aceeaşi temă, la delia.

Trackback URI | Comments RSS