Silvia Tuvene. Muza

ieri am intrat la casa de ceai de pe smardan si mi-am cumparat 2 cani de culoare turcuaz (anda daca citesti, sorry, nu m-am putut abtine. promit sa te servesc si pe tine cu o cafea dintr-o cana turcuaz. te anunt din vreme ca sa porti ceva in ton: un biju, o fusta, sigur gasesti ceva). mi-am continuat drumul pana la mall vitan in cautare de suport de cani, dar ghinion, nu am gasit. pe bucata de drum parcursa mi-am dat seama cat de lipsit de traditie este bucurestiul si cum nimanui nu ii pasa de nimic, atata vreme cat iese un ban. se darama orice, se construieste oriunde. imi dau seama ca este al nu stiu catalea post in care remarc chestia asta, dar nu ma pot abtine.

cutremurele nu cred ca au ajutat foarte mult bucurestiul sa isi pastreze traditia arhitecturala, nici demolarile masive din anii comunismului si de asemenea nici harnicia bucurestenilor care construiau anapoda fara prea mare atentie pentru aspectul si rezistenta cladirilor.
astazi mentalitatea asta continua. am ajuns sa-i urasc si pe edili si pe dezvoltatorii de residential suites. e imposibil sa mai traiesti in orasul asta daca nu mai este spatiu; un lucru destul de evident pentru locuitorii orasului, nu si pentru dezvoltatori. nu e nevoie de construiesti in nestire. eram fericita cand se construia in pipera, macar acolo nu era nimic. mai nou se daramana in zona timpuri noi niste cladiri, ca sa rasara residential suite shit type of buildings. resursele orasului (apa, electricitate…) sunt limitate. gradul de confort este deja scazut: prea mult zgomot, prea multa aglomeratie, prea putin verde, prea putin spatiu. de pe balconul meu numar aproximativ 10 macarale. se construieste intens, cu furie si cu inversunare. oare de ce ar vrea cineva sa plateasca o caruta de bani pe un apartament intr-un oras sufocat?

cireasa de pe tort a fost cand la capatul lipscanilor, langa magazinul bucuresti a aparut o cladire glass and steel. este inacceptabil ca pe langa cladiri vechi care isi pastreaza farmecul si astazi sa apara niste mizerii de birouri. dar, totul e posibil la portile orientului, asa ca ma astept sa mai vad tot felul de cipercarii si cascarabete prin cele mai nepotrivite locuri

Trackback URI | Comments RSS