Silvia Tuvene. Muza

o lume cu omeni veseli, binedispuşi, bine hrăniţi, îmbrăcaţi după revistă (cum zice maică-mea). o lume care trăieşte şi experimentează cele mai tari chestii: rafting, bungee, paintball, echitaţie – you name it.

o lume care călătoreşte intens, se plimbă prin locuri exotice, sau cel puţin prin nişte locuri interesante, iar dacă nu sunt interesante oamenii aceştia perfecţi care nu varsă pe ei cafele, nu mănâncă urât, nu fac gafe, nu calcă în străchini, fac locurile respective să arate minunat, glorios.

o lume care dă senzaţia că viaţa este un continuu week-end sau o continuă vacanţă.
o lume cu mămici perfecte, cu nişte puşti adorabili, care nu par nici să plângă, nici să nu doarmă nopţile, ţinându-le pe mămicile respective treze şi nici de pampers nu au nevoie.

o lume în care anotimpurile se succed după o lege alta decât cea a naturii, în care iernile pot fi doar frumoase, pline de zăpadă, de activităţi cool – ski sau snowboard, iar verile însorite, fără inundaţii, fără temperaturi la care te topeşti. de toamnă sau de primăvară nu mai spun – flori în culori vii sau tonuri ruginii de vis prin parcuri şi grădini.

o lume cu realizări grandioase – în fiecare zi cineva zâmbeşte, căci va fi absolvit o facultate, un master, a intrat în barou, a trecut cu bine rezidenţiatul.

o lume de festivităţi – surprisingly, în fiecare zi se căsătoreşte cineva, cineva îşi serbează ziua de naştere, botează unul din copiii perfecţi şi fără lacrimă sau throws a party just for fun. cu toate zilele de naştere şi deci logic cu îmbătrânirea iminentă, anii nu par să treacă peste ei.

un loc unde despresiile postnatale, eşecurile, deprimările, sinuciderile, morţii, ratările nu îşi au locul.
un loc luminat, un loc cu verdeaţă, un loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea – şi deşi credeţi că am alunecat pe o pantă mistica, locul ăsta nu e viaţa de apoi cum ati putea crede, ci e chiar facebook.

Zi de toamnă, Rainer Maria Rilke

E vremea, Doamne! Vara a fost lungă.
Aruncă-ţi umbra peste cadranele solare
şi vânturile pe câmpii le-alungă.

Continue Reading »

…în materie de femei se poate scrie infinit. dacă astăzi orice tipessă înaltă e la mare căutare, iar picioarele nu pot fi suficient de lungi, un bărbat din aglia, în 1910, nota pe 10 iunie în jurnalul său:

” E destul de rău pentru o femeie să aibă picioarele prea lungi, dar e de-a dreptul o pacoste să mai fie şi strâmbe”.

aşa că există consolare pentru bondoace (vor zice răutăcios lunganele despre ne-lungane), căci natura fiinţei bărbăteşti e nestatornică în gusturi: bondoacele vor reveni în atenţia publicului masculin în câteva decenii, dacă nu şi mai repede.

îmi plac modele lingvistice, mai mult chiar decât moda vestimentară. dacă moda vestimentară te poate salva, cea lingvistică de pierde mai mereu.

aţi auzit şi văzut peste tot “pe” folosit cu sensul de “în”:
– specialist pe probeme europene
– consultat pe politici de mediu
gârrr! music to my ears! cât o fi de greu să verifici nişte prepoziţii, mai ales dacă eşti jurnalist şi ai de a face cu scrisul zilnic?