Silvia Tuvene. Muza

de la lovinescu cetire: „Literatura nu e în genere o vocaţie feminină, ci bărbătească. La noi nu se cunosc decât puţine cazuri de vocaţie feminină – dincolo de relaţii sentimentale. De obicei e un simplu popas între două aventuri, o forţă neîntrebuinţată momentan în preocupări mai esenţiale”.

nu ştiu de vreun studiu de gen, aplicat pe jocurile online, dar inclin să cred că sunt destul de multe prin tările vestice.

la o simplă privire, în hon împărţirea eroilor este una tradiţională, cu o reprezentare feminină mult redusă faţă de eroii bărbaţi. în cele 3 categorii de eroi, femeile sunt reprezentate după cum urmează:

- agility: 6 din 22 de eroi
- intelligence: 4 din 23 de eroi
- strength:  0 din 24 de eroi

cu aşa cifre şi o atribuire a numărului de eroine în baza unor valori tradiţionale, înclin să cred că feministele nu prea joacă hon

“În paginile acestea sunt întâmplări de demult. Ani lungi s-au scurs de atunci, ca în poveştile de altădată: pentru că timpul fuge mai iute decât ieri  şi tot ce a trecut e atât de departe de ceea ce vine.

E lumea care nu mai seamănă cu ce-a fost ea însăşi, ea şi cărţile care s-au învechit [...] Totul pare să fi fost trăit şi uitat de atâtea ori, încât amintirea noastră încă tânără se umple cu goluri de taină, iar glasurile, semnele şi chemările ei se despart de noi cu tăceri de vis şi de ape moarte”.

(Ion Vinea, Venin de mai, Craiova, Ed. Scrisul românesc, 1990, p. 5)

mă oripilează comportamentul bărbaţilor în mijloace de transport în comun. e absolut de necrezut cum toţi, absolut toţi stau crăciţi pe scaune, într-o postură de parcă ar fi la mamelor lor acasă. dacă te nimereşti lângă, pe scaunul alăturat tant pis. autobuzul, viaţa şi lumea sunt ale lui. el ştie de la mamiţica lui că tre să stea crăcit, eventual să se scobească în nas şi să asculte muzică în difuzorul telefonului. şi cu cât se lăţeşte el pe scaun mai mult cu atât de chirceşti tu. te aduni, te faci mică, iţi strângi şi mai mult picioarele, nu de alta dar nu e cool să mergi cu ciorapii rupţi pe stradă. nu şi nu, el se întinde relaxat, lăbărţat şi nesimţit.

românii nu se pot lăuda că sunt o societate în care egalitatea de sexe este respectată, sau unde mişcarea feministă este pronunţata. poate doar prost înteleasă de nişte dudui. bărbaţii români se arată în lume cu o imagine abjectă – nişte misogini convinşi, cu o atitudine de cocoşi, nesustinută decât de inerţia asta tipic românească, ce va sfârşi prin a ne scoate tuturor peri albi.