Silvia Tuvene. Muza

i loove sturbucks. este momentul meu chick lit (pentru necunoscători, toate eroinele literaturii pentru gagici se duc la starbucks), my no one guilty pleasure.

noile lor frappuccinos look, sound and i’m sure taste like heaven! pe căldurile astea, presărate cu nisip de sahara, frappucino pare un remediu minune

literatura nu se face cu publicul larg. ce e aia publicul larg? (dumitru ţepeneag, astăzi la colocviul despre Literatura exilului din România și alte țări est-europene)

- pe 10 şi pe 11 iunie voi fi prezentă la colocviul internaţional Literatura exilului din România și alte țări est-europene, organizat de Şcoala doctorală de literatură a Facultăţii de Litere
- sper să ajung si pe la bookfest, poate prind câteva din dezbaterile interesante? e cu semnul întrebării pentru că e improbabil

esteticianul trebuie să fie un constant căutător al imperfecţiunii!

i have a new obsession, ca o victimă sigură a artefactelor de argint,  ma topesc dupa bijuterii pandora şi restul asemenea: amor e baci, biagi, nagara. biiiig loooove!
maman, care este victima mea în aceste întreprinderi, mi-a făcut un cadou prematur de ziua mea. acum sunt the proud and enthusiastic owner of a charm chain şi a multor charm beads colorate

acum mi-am găsit o misie neserioasa: să îmi umplu băţara cu margeluţe colorate şi de argint.

ok, i’m five

după cum spuneam, am fost la sunt un orb. din spectacolul lui horaţiu mălăele am reţinut numele poetului teodor pâcă, cu poezia scurtă despărţire, pe care o transcriu mai jos:

Vă las în valea acestei stinse plângeri
Orice sfârşit vesteşte-un început,
Mă duc eu primul sunt mai priceput,
Să pun din vreme şeile pe îngeri . Continue Reading »

strada mea este o mare ogradă.  pe strada mea se găsesc câini (e drept că nu atât de mulţi ca la spălătoria de vizavi), pisici nu foarte multe,  porumbei care stau pe turla bisericii, pesăruşi ale căror glasuri răguşite se aud la răsărit, cocoşul de la biserică pe care deja îl cunoaşteţi şi lighioane care ascultă manele (dacă nu de cu seară până dimineaţă, atunci între orele 3 şi 4 am).

e drept că nu stau la ţară, dar mă simt astfel.

nu merg foarte des la teatru. poate pentru că am crescut în supremaţia filmului, poate pentru că efectiv am oroare de umblat după bilete – da, nu se găsesc bilete, sau ca să faci rost de bilete trebuie să cunoşti ceva mai bine sistemul, iar eu nu prea ştiu ce pârghii să pun în mişcare pentru a obţine ce vreau, în speţă biletele.
lăsând la o parte faptul că ma duc rar, îmi place teatrul. mi se pare că participi la o magie, parcă te extragi din timpul prezent şi pătrunzi într-o altă dimensiune. într-o oarecare măsură şi filmul îţi oferă extragerea din timp, dar teatrul are altă calitate a clipei. vezi pe viu, simţi pe viu sensibilitatea, talentul, incredibila dăruire a celui de pe scenă.
vorbele mele pot parea nişte clăbuci, bolboroseală stilistică, dar nu ştiu să pun în cuvinte minunata lume a teatrului.
ultima piesă văzută: sunt un orb!/horaţiu mălăele, la teatrul de comedie. merită văzut. pentru o oră vă veţi simţi privilegiaţi în compania unui om ales şi dăruit.

astăzi, 4 iunie, se împlinesc 120 de la naşterea lui nae ionescu. omul despre care mihail sebastian spune că este fără îndoială cel mai complex şi cel mai interesant om pe care l-a cunoscut şi pe care îl considera “un noroc” în destinul său. una dintre iubitele lui nae ionescu, maruca cantacuzino, spune despre el că este  “un damnat şi un diavol”. mihail sebastian notează mai târziu în jurnalul său că în nae este ” ceva demoniac”.

fără îndoială a fost unul dintre cei mai influenţi şi controversaţi oameni ai peroadei interbelice. cercul de tineri pe care l-a cultivat (în sensul de alcătuit) a fost format din personalităţi de primă mână ale culturii române: m. sebastian, m. eliade, c.noica, m. vulcănescu.

in romania nici crizele nu sunt crize, nici grevele greve. mi se pare ca am pierdut o verticalitate umana pe care mi-e greu sa cred ca o vom mai regasi vreodata. 50 de ani de comunism? balcanismul nostru specific?
ma intreb ce s-ar intampla daca prin presa si pe la tv nu s-ar mai dilua realitatea. cum ar fi atunci? ar percepe oamenii ce e de priceput?
se intampla atat de multe in lume, iar noi nici macar nu ne dam seama. pe langa criza financiara, taierea faimoaselor procente din pensii si salarii, exista razboaie. e drept ca “razboiul exista mereu, dar undeva, departe de noi, pe alt continent”.
nici nu e nevoie sa ne gandim la razboiele de departe, trebuie doar sa deschidem ochii si sa vedem cati oameni traiesc intr-o saracie lucie, cati raman fara case, cati nu au apa curenta, cati nu iti trimit copiii la scoala. toate in luxoasa si europenizata romanie.
si sunt toate comentate rand pe rand, din fotolii confortabile, la tv, la radio, sau aiurea, pana cand devin bagatele, caci ce e supra discutat, devine o bagatela.