Silvia Tuvene. Muza

m-am apucat sa trudesc la un cont de facebook. descurajant. atat de multe chestii de scris, de spus, de cizelat, de gasit poza suficient de interesanta, suficient de sexy, dar nu prea. dar trebuie sa o alegi bine, caci facebook e parte din imaginea ta.

anyway, nu prea le am cu retelele sociale, dar primul lucru pe care il pot spune este ca mi se pare destul de greoi. putin neintuitiv si enervant

am aflat cine e de vina ca turismul romanesc nu este suficient promovat. era atat de evident si eu nu am vazut. cred insa ca nu am fost singura care nu a vazut. noroc de madam ministru udrea, ca m-a luminat. fara ea, nu stiu ce faceam. aici gasiti vinovatul.

sa rad sau sa plang?

am fost in luna mai la lansarea jurnalului oanei pellea, o femeie extrem de talentata,  interesanta si sensibila. o femeie a carei prezenta umple sala in care se afla. oana pellea a scris jurnal, nu l-am citit inca, dar nu am nici o indoiala ca este unul reusit.

la intrebarea celor adunati la carturesti in ziua respectiva de ce a scris, ea a raspuns simplu: dintr-un prea plin. prea plinul vine din traire autentica, sau poate dimpotriva din retragerea din trairile autentice si contemplarea lor.

oricum s-ar obtine acest prea plin, sunt sigura ca nu vine din dusul monoton si previzibil la birou, in fiecare zi, unde iti macini creierii si fiinta in vreo activitate sau alta. prea plinul vine din increderea in propria fiinta si in lucrurile pe care le faci.

cand am inceput acest blog postam frecvent, eram atenta la orice, scriam despre orice si fara falsa modestie scriam cu miez. scriam pentru ca exista in mine un prea plin de lucruri, de idei, de ganduri. cu timpul si cu rutina, gandurile s-au subtiat, scrisul a cazut din ce in ce mai mult in banal si derizoriu.

motivele pentru care nu mai scriu nu sunt multe, doar unul. unul si bun. nu mai exista un prea plin. ca sa se formeze un plin trebuie sa iti umpli mintea cu lecturi, cu discutii interesante si nu cu prostii si nimicuri.

din cand in cand, fireste, nu ai nimic de scris. astfel, e preferabil sa nu scrii, decat sa insiri cuvinte, cum de multe ori vad la “bloggerii de profesi’.  nu tot ce iti vine la mana merita sa fie publicat, asa cum nu tot ce iti vine la gura trebuie rostit.

m-am gandit sa nu mai scriu, apoi m-am gandit sa caut toate posturile in care imi gaseam scuze de ce nu mai scriu si sa incerc sa imi dau seama ce m-a scos din impas in datile trecute. de obicei: scrisul despre proiecte viitoare – singurele proiecte la care ma pot gandit sunt teza de doctorat si vacanta ( o parte alaturi de b. si o parte la ny, la sor-mea).

poate e suficient cat sa imi reumplu mintea de lucruri interesante. eu cel putin asa sper.