Silvia Tuvene. Muza

and not in a good way! am senzatia ca este cea mai lunga zi din an, timpul parca a incremenit. de fiecare data cand ma uit la cadranul ceasului, ma uimeste aceeasi incremenire. timpul nici macar nu se taraste, sta. s-a oprit evervant de sfidator in loc.

ma distreaza sa vad tot felul de moazele si dame imbracate cu mare grija, urmand indeaproape ultimele tendinte in moda si stil. imi place sa le privesc: sunt mandre si pline de ele si sigure ca alegerile fashioniste sunt impecabile. cred ca la un anumit moment iti starnesc un mix de gelozie si invidie. la o privire atenta vezi ca siguranta lor nu vine de la haine, ci este un ajutor divin. pe langa bijuurile de aur sau margelele laice, se intrevad fie bratari cu bobite de la nu stiu ce manastire, fie amulete menite sa alunge raul si sa le protejeze, chiar daca acum nu mai fac parte dintr-o societate traditionala. se pare ca mentalitatea a ramas una traditonala, sa nu fiu rea si sa spun provinciala, desi traditionale e prea mult, caci traditia este un lucru laudabil.

reclame cu who is zu? mi-au agresat simturile inainte de lansarea propriu-zisa a dictaturii bunei dispozitii. personal, mi se pare ca a fost o campanie prea agresiva sa mai poata lasa loc bunei dispozitii. am incercat sa ascult si dimineata dementa cu buzdugan si morar, aceeasi pereche de la zu,  si am avut aceeasi impresie de dictatura, dar nu a bunei dispozitii. dictonul less is more are un sambure de adevar incontestabil, iar umorul in tuse groase nu poate provoca dispozitie nimanui, poate doar indispozitie.

am fost aseara la eduard al III-lea,  ultima piesa atribuita lui shakespeare, pusa in scena la tnb in regia lui alexandru tocilescu, iar in rolul principal cu ion caramitru.

ma asteptam sa ma impresioneze mai mult, atat textul piesei, cat si actorii. textul nu m-a convins, ca ar fi al lui shakespeare, dar e adevarat ca nu am citit-o in engleza. eduard al III-lea a fost integrat in prestigioasa editie complete works of william shakespeare publicata de oxford university press. drama shakespeariana nu mi-a lasat sentimentul extraordinarei unitati pe care o au restul pieselor. este, din contra nelegata, iar personajul istoric atat de important pentru istoria anglieie este neconvingator. atat discursul lui, cat si interpretarea lui de caramitru. eduard al III-lea este cel care a inceput prin incursiunile lui in franta si prin pretentiile lui la legitimitatea coroanei frantei, razboiul de 100 de ani, care a durat mai bine de 100 de ani

un prim episod care face nota discordanta este povestea de iubire intre eduard al III-lea si contesa de salisbury. poveste credibila si lipsita de justificare in planul logicii actiunii. secventa iubirii este singulara si izolata in piesa, contesa aparand doar in prima parte a piesei. de altfel tema iubirii nu este tema centrala a piesei, ci onoarea si cuvantului dat sunt. legea cavalereasca guverneaza relatiile, inclusiv pe cea de iubire, desi iubirea regelui pentru contesa nu este una curteneasca.

punerea piesei in scena a fost o desfasurare de forte – efectul a fost pe masura, iar daca ar fi fost secondat de jocul actorilor, probabil ar fi fost mai mult decat o piese interesanta, ci una de revazut.

decorul, costumele, ilustratia video si grafica au fost impecabil realizate si executate. pacat ca piesa a durat prea mult si nu a avut puterea sa tina publicul captivat pentru atat de mult timp. la un moment dat am avut insa senzatia ca lucrurile nu au fost duse pana la capat. interpretarea fiind undeva la granita dintre traditional si modern.

p.s. sala mare a tnb este in reconstructie. sper ca vor lua in calcul si refacerea scaunelor. mersul la teatru nu ar trebui sa fie un chin. sau cel putin scaunele teatrului nu ar trebui sa fie instrumente de tortura.

am fost sa la teatrul national sa vad sunetul tacerii, spectacol care m-a surprins placut. un spectacol “fara vorbe, ca de vorbe m-am saturat” (cuvintele apartin catalinei buzoianu, care statea pe scaunul alaturat). sala plina, vorba vine sala caci sala mare a TNB-ului este in renovare, iar ceea ce am vazut era mai mult o improvizatie: scaune, schele intr-o constructie care parea subreda mai ales pentru toata lumea care venise. spectacolul a meritat, sala plina peste poate, oameni care au stat inclusiv pe jos.
actorii au fost extraordinari, sa tii un public interesat 3 ore fara sa scoti nici un cuvant, e mare lucru. muzica a foarte bine aleasa si a redat intru totul aerul anilor flower power.
aplauze

toamna asta e o toamna cum demult nu a mai fost, o toamna aurie, vorba lui sadoveanu si imi pare rau ca nu a mai ramas mult din ea. zilele parca sunt de miere arsa, tihnite si putin prafose ca niste stampe vechi. e in aer o dulceata care miroase a struguri si a must, a fructe si timpul parca se opreste in loc pe ceara fructelor.