Silvia Tuvene. Muza

fostul mic paris a devenit irespirabil. e prea cald, vorba lui caragiale caldura mare. aerul e uscat, mijloacele de transport nu se mai intrevad la orizont, agonia din statiile de metrou/tramvai/autobuze/troleibuze creste doar ca sa ajunga la paroxism cand mult asteptatele mijloace de transport apar. prea aglomerat, prea cald, prea multe mirosuri, nu toate placute! doamnele si domnisoarele bucurestene, sau mai bine zis toapele bucurestene, ale fostului mic paris, habar nu au de o minima decenta ce tine cont de anotimpul calduros. doamnelor, folositi parfumul in cantitati moderate!!! a se folosi in anotimpuri respirabile!!!

daca nu e canalizarea bucurestilor sau cersatorii de pe strazi sau domnii de prin tramvaie care iti muta nasul cu fragrante izvorate din flori de mucegai, sunt doamnele toape cu pretentii, care scapa mana pe pulverizatorul parfumului fara discernamant. “e parfum, l-am luat din duty-free sau a venit cineva la “servici” cu o oferta;)” plus cui nu-i place parfumul? asa ca l-au cumparat si acum il folosesc pana la inundare. mie nu imi place parfumul pe zile calduroase! i’m fed up!

prea cald, prea irespirabil.

oamenii sunt surprinzatori in ingustimea lor mintala. ma amuza cei care reusesc sa omita esentialul pentru niste mici manii stupide de care nu se pot dezbara.

oamenii care se ghideaza dupa principii rigide, inflexibile sunt oamenii incapabili de a trece prin filtrul gandirii situatii particulare si de a lua hotarari adecvate unei situatii unice. de aceea incearca sa elaboreze un sablon mecanic pe care sa il aplice oricarei situatii. evident, astia nu mai sunt oameni, ci … caricaturi.

am dat peste un articol simpatic. nu foarte simpatic pentru telefonica spania, dar pentru mine este. cat timp am fost in spania, nu am avut decat probleme si incurcaturi cu ei. incearca orice tertip sa te jupoaie de bani. iti adauga pe factura servicii sau device-uri wireless pe care nu le-ai cumparat.

e drept ca netul a mers impecabil. articolul il gasiti aici

cezar petrescu nu era simpatizat de george calinescu. calinescu, cand a scris faimoasa lui istorie a literaturii de la origini pana in prezent, nu l-a relifat in nici un fel. nu i-a adus nici o lauda, astfel ca cezar petrescu, spre deosebire de calea victoriei, artera careia i-a consacrat un roman, a ramas uitat.

un ocol cam lung, dar ajung si miezul lucrurilor. imi place sa imi cumpar lucruri, este un rasfat pe care mi-l permit din cand in cand. imi plac lucrurile cu personalitate, desi e greu in era conformismului si a pret-a-porter absolut sa mai poti gasi lucruri care nu se afla in fiecare magazin din fiecare mall din ro.
calea victoriei, pentru mine este exceptia care confirma regula. intotdeauna gasesi lucruri aparte si ce e mai important vanzatoare care stiu sa vanda. in magazinul victoria, inca usor desuet, am dat astazi peste o doamna vanzatoare, daca pot spune asa. o femeie cu gesturi discrete, ton al vocii placut, bine imbracata, chiar o lady. mi-a zambit si mi-a spus ca imi ofera o reducere, nu am cumparat, dar e bine de stiut ca exista inca oameni care stiu sa vanda, care stiu sa prezinte marfa si care nu sunt doar niste toape cu pretentii de milionare, care fie te ignora, fie te sufoca – sunt cu ochii pe tine sa nu furi ceva de prin magazin.
da, calea victoriei a ramas o artera principala a orasului si este in continuare eleganta si aparte, in tot peisajul urban incoerent care o inconjoara.

am fost la mare in vama si am stat la cort
da, ok, ok, e neobisnuit pentru mine, dar am petrecut bine. vama e frumoasa (localitatea veche si peisajul sunt placute). apa este albastra, iar cand ploua are nuante de turcuaz.

in rest acelasi litoral zgomotos, aceleasi lume si prea multe masini. se pare ca vama nu mai e ce-a fost, desi eu nu am termen de comparatie.

mi-a placut ca are humanitas. am luat de citit pe plaja: 322 de vorbe memorabile ale lui petre tutea; colectionarul, john fowles, in tara miticilor, ioana parvulescu; exista istorie adevarata? neagu djuvara.
nu mai citisem cu voce tare demult. e un exercitiu intelectual binevenit, mai ales daca ai cui citi.

1 iulie m-a prins la mare, relaxare tooootala si o lenevire placuta pe plaja au fost binevenite. intoarsa in bucuresti mi-am dat seama ca orasul in care locuim devine insuportabil: aceeasi oameni nesimtiti, grabiti, stresati, prost dispusi si atat, atat de multi. cand am devenit asa numerosi?
de cateva saptamani stau sa ma mir cat de multe masini sunt in bucuresti. nu mai ai unde sa arunci un ac. te invarti si te invarti dupa un loc de parcare pana ajungi la concluzia ca parca e mai bine cu mijloacele de trasport in comun.
in bucuresti e imposibil sa te mai plimbi. toate parcurile sunt supraaglomerate, toate terasele pline, toate cafenelele pline de lume venita sa faca actul de prezenta. intr-un oras mare e musai sa iesi la plimbare, precum e musai sa te paradezi prin toate locurile trendy.

la toata harmalaia asta se adauga si multele lucrari: ba la linia de tramvai, ba lucrari executate de apanova, ba la carosabil si tot asa. un mare santier, plin de praf si de lume natanga.

am sa ajung sa urasc orasul asta, pe care l-am iubit atat de mult.