entuziasm
silvia on Apr 13th 2007
remarc pe zi ce trece ca devine din ce in ce mai greu sa imi pastrez entuziasmul copilaresc fata de lume, lucruri, munca. existenta se prezinta ca o succesiune de imagini si nu ca un film, ci ca niste imagini rupte dintr-o fosta poveste.
vad oameni incolonandu-se la metrou, vad oameni stand la coada sa plateasca “răţile”, vad oameni cersind. intrebarea ar fi de ce ii vad doar pe unii? de ce nu ii vad si pe cei care o duc bine sau sunt multumiti? oare de ce nu ii vad? de ce am ajuns oare sa imi para rau ca oamenii zic răţi, de ce simt ca este o problema personala ca altii nu au casa… ar trebui sa nu imi pese. cui o sa ii pese vreodata cu adevarat?
si cu toate astea nu imi pot ascunde ingrijorarea pentru ce aduce maine, nici nu imi pot ascunde tristetea cand vad batrani cersind la gura de metrou de la universitate. ce e mai rau e ca nici macar nu mai fac gestul sa scot un ban din buzunar si sa li-l dau. m-am pacalit de prea multe ori ca sa mai scot banii, dar tristetea a ramas.
imi este greu sa imi pastrez entuziasmul fata de oamenii noi pe care ii cunosc. cand esti copil sau chiar adolescent legi prietenii usor hello! let’s be friends. here’s a piece of cake. and we’re friends for life. ai entuziasmul necesar sa crezi ca intr-o bucata de prajitura si o declaratie de prietenie este reala legatura fata de cineva. cand cresti incepi sa tot iscodesti si sa te indoiesti si la asta adaugi si multele dezamagiri. let’s be friends devine utopic. sau deloc.
Filed in miscellaneous