Silvia Tuvene. Muza

saptamana trecuta am trecut prin facultatea de litere din edgar quinet no 14. aceeasi atmosfera usor dezolanta si aceleasi faimoase biblotecare antipatice si cam bitchy. m-am uitat la orare, profi cunoscuti, altii debutanti in lumea universitara. orarul … haotic, nimic schimbat.
mereu am luat apararea literelor impotriva stereotipiilor generale: aia de la litere bat campii, ah voi astia cu literatura nici macar nu trebuie sa cititi un roman, vorbiti din amintiri. nu e tocmai asa.

la litere se face mai multa lingvistica decat literatura si acolo nu ai ce campi sa bati sau ce sa aberezi si la litere se citeste (evident cine e interesat) nu ai cum sa vorbesti cu aplomb si pertinent despre ceva ce nu ai citit.

nu este nici o facultate atat de traditionala pe cat se spune. noile sectii au adunat tot felul de studenti entuziasti si mandri ca sunt studenti la litere. lumea e exaltata si se simte (cine vorbeste asa???) acolo se intituleaza generatia x-lescu si citesc cartile lui x-lescu cu ardoare… nu stiu daca nu as fi preferat traditionalismul exaltarii inutile si cam lingusitoare.
ceea ce e imbucurator e ca la litere este si simt critic si trag speranta ca nu toti studentii or fi la fel de exaltati (in mod inutil)

hmm… magah, prietena mea isi aduna material pentru lucrarea de licenta. teza ei de licenta este despre bloguri si mi-a pus si mie sub ochi un chestionar. prima intrebare, daca imi aduc bine aminte era de ce ati ales sa va faceti un blog? grea intrebare. mai ales ca de cand am blog entuziasmul meu pentru scris scade simtitor si ingrijorator. dar pana la urma ce este inspiratia, daca nu munca? munca zilnica asupra scrisului.
unii aleg sa scrie la sfarsitul zilei despre munca/job-ul lor. ce au facut peste zi, ce contracte au incheiat, ce idei innovatoare au gasit, cat de stralucitori au fost, cat succes au avut. altii aleg sa scrie, despre ceva care ii frustreaza, cum nu sunt intelesi, cum sunt prea marginalizati, cum ar vrea sa injure pe cineva si nu o pot face. blogul este the place where anything is possible pentru unii.
eu de ce scriu? pentru ca imi place. nu am ales sa scriu despre ce fac la serviciu, ar fi mult prea apasator pentru mine. m-am intrebat si nu o data, daca ceea ce facem (as a job) ne reprezinta? dupa ce plecam de la locul de munca ducem cu noi tot munca? sau devenim personalitati schizofrenice? tatal unei bune prientene de-ale mele era general in armata. cu tot respectul pentru generalissim era o ratare de om si de parinte. in afara de militaria lui nu mai avea nimic. daca ar fi avut un blog ar fi scris despre cat de repede a reusit sa ii dea ordin fiica-sii sa stearga apa de pe chiuveta si sau despre cum i-a ordonat sa cumpere aia sau ailalta in casa. a complete and bitter failure!

cred ca sunt ceva mai mult decat job-ul pe care il am sau nu la un moment dat. e greu sa nu ai deprinderi de la munca, dar este intotdeauna usor jenant si incomod sa te recunoasca lumea ca esti doctor, sau avocat sau mai stiu eu ce meserie prin excelenta.

oamenii sunt oameni si nu functii.

only 2% of world’s women feel beautiful. are you one of them?

iata peste ce am dat pe meptropotam.ro eu vin negresit. va astept sa depanam amintiri.

gaseam aproape intreaga colectie de opere somerset maugham pe rafturile inghesuite de la british council. mereu mi s-a parut prea descriptiv si greoi si frustrant de sugestiv pentru gusturile mele. sa citesc un roman de somerset maugham parea cu alergatul in parc, la sfarsit mi se parea ca efortul intelectual se transpunea si asupra muschilor mei.

filmul a fost insa bine facut de la costume, la muzica, la alegerea actorilor. il recomand calduros

in sfarsit pot citi in romana, am de unde alege, am o biblioteca la dispozitie si ma linisteste sa pot verifica anumite informatii, sa pot trage de pe raftul bibliotecii o anume carte, daca nu imi place sa o pot schimba. niciodata nu am constientizat cat de mult imi place sa citesc in romana.

am terminat saptamana trecuta paul bowles: ceai in sahara si catherine durandin: bucuresti. amintiri si plimbari. ultima o mica dezamagire, desi materialul este indedit – reda povesti, intamplari din bucuresti din mai multe perioade: interbelic, comunist, actual – ii lipseste structura, organizarea. cu toate ca abunda in anecdote si memorii personale, autoarea nu a reusit sa le dea viata cum a reusit cu destul talent ioana parvulescu.

ultima carte inceputa este a fermecatorului si inteligentului academicia si om de lume, neagu djuvara:intre orient si occident. este impresionant cata forta intelectuala si finete traspar din scrierile dumnealui. cartea trateaza perioada de inceput a epocii moderne romanesti anii 1800-1848: scandaluri de curte, cand si in ce fel se schimbau domniile in cele 2 principate romane, cutume si obiceiuri din fanar, formarea aristocratiei romanesti. i’ll keep you posted!

eu am sa tac si am sa zambesc.

cartea mea e deja pe raftul de lecturi.

cum nu imi lipseste timpul m-am dus weekend-ul trecut la sesiunea de autografe pascal bruckner la carturesti-ul de langa patria. venit in romania pentru a lansa o carte de eseuri pe care astept sa o citesc cu nerabdare si pentru a incheia un contract editorial cu trei – o sa coordoneze colectia erotica. stiri cum nu se poate mai placute. e bine si frumos sa vad cum cultura romaneasca intra intr-un circuit european. lume vine, ne viziteaza, se intereseaza de noi.

ca la romani insa, la nimeni. prin sala televiziuni, care s-au fatait, au filmat, au pozat si au plecat la momentul culminant. prin sala si actrite, care plictisite de asteptare declara in gura mare “draga, ce m-am plictisit … o sa ma bag in fata“. ce poti sa faci? zambesti si intelegi ca actorii sunt mai histrionici din fire si ca oricum au un temperament artistic ce nu suporta plictisul. in sala si clasicul bufon/nebun care striga si proclama in gura mare cum crestinismul este cel care a distrus europa. si in sala mai erau si hipergenialii, cei care de prea multa invatatura au uitat de bunul simt. vorba ceea unde-i multa carte e si multa prostie.

dupa ce actritele plictisite si liceenele entuziasmate de luni de fiere au primit autografele, l-am primit si eu pe al meu si am pornit cu prietena mea sa bem o cafea far de cofeina, caci ceai nu mai beau

ma declar o eterna entuziasmata de sarbatoarea primaverii . pacat ca nu e serbata si in alte parti. la multi ani, mama!

toamna a trecut fara a-l fi citit pe pillat. aveam un obicei de a citi un poet consactat fiecarei luni, sau daca nu fiecarei luni, macar fiecarui anotimp. desi nu duc lipsa de timp acum, nu citesc pe cat mi-ar placea si nici nu ma mai apropii de carti cu acelasi entuziasm.

cum toamna a trecut, mi-am zis sa recuperez si eu ca proust timpul pierdut. am deschis vechile volumele de pillat pe care le-am cumparat de undeva de la sfantul gheorge inainte sa intru la facultate si am recitit ecouri cunoscute:

arta poetica

nu vorbele, tacerea da cantecului glas.

amurg

iubirea ta m-ajunge cu umbre tot mai lungi.

castana

din ghimpii amintirii trecutul l-am cules.

nesfarsita duiosie pe care mi-o trezesc haiku-urile se datoreaza lui ezra pound. demult, demult, demult am citit haiku-ul lui ezra pound in a station of a metro si de atunci am ramas vrajita.