Silvia Tuvene. Muza

in ultima vreme sunt cat se poate de eterogena:
- pregatesc primul editorial din istoria iubirii
- ma initiez in lumea it&c (sunt chiar curioasa cum o sa imi iasa)
- mai scriu articole pentru reviste de femei

am inceput saptamana bine.

ploua, de fiecare data cand ploua, imi dau seama cat este de murdar orasul. de curand, chiar ieri, m-a intrebat cineva daca scriu versuri. raspunsul meu a fost evident ca am simtul ridicolului. dar … a fost o vreme cand nu il aveam (exlusiv legat de versuri, am un simt al ridicolului ridicol de dezvoltat) si am scris versuri. versuri pe care nu stiu daca le mai am. le-am dat cuiva care nu mi le-a mai returnat. erau a la maniere de bacovia, caci pe atunci era poetul meu preferat. poezia se chema ploaia in orasul murdar sau ploua in orasul murdar. da… i know, really ridiculous, dar pe atunci nu parea asa, eram o adolescenta prea serioasa si cu un simt maniacal al curateniei. eram o adolescenta care citea mult, mai ales poezie, care nu chiulea si nu lenevea, careia ii placea limba latina,care mergea la film de trei ori pe saptamana (nu existau -plexurile), care cumpara multe carti, care avea un rucsac mare, albastru, plin cu carti, care batea bucurestiul fascinata de numele poetice ale strazilor: toamnei, timpului. dar asta a fost demult, chiar prea demult. acum cand ploua stau in casa si postez pe blog, sau mai deschid plictisita o carte pe care o abandonez 2 pagini parcurse mai tarziu. prietenii din adolescenta … cine stie pe unde s-or afla? acum am alti prieteni. peste 10 ani va mai fi vreunul langa mine sau la fel ca cei din adolescenta o va lua fiecare pe drumul lui si atat de diferit de al meu?

eu am sa tac.

tu ce-ai sa faci?

am avut un appointment tocmai la pipera. m-am dus cu metroul. chiar imi era dor sa ma merg cu metroul. a fost o perioada in care calatoream mult cu metroul, aproape zilnic. uitasem cat de mult imi place sa merg cu metroul. am prieteni carora nu le place, mie imi place, desi nu ai ce admira pe afara, in schimb vezi oamenii, la care altadata nu ma uit. pe langa oameni am vazut si ofertele de turism intern romania cu sloganul: orice calatorie este o lectie de viata. mi-a venit in minte un proiect mai vechi de cercetare inceputurile turismului in romania. ma intereseaza campaniile publicitare, modul de promovare si impactul asupra populatiei.
m-a izbit cat de dezolante sunt cartierele bucurestene de margine, de fapt nici nu trebuie sa fie de margine sa fie dezolante, trebuie doar sa ploua putin peste fabrici si uzine. devin noroioase si gri-cenusii.
la intoarcere am coborat la universitate. pe lipscani soare cald de primavara, cersetatori cautantd adapost in usa magazinelor luxoase, batrani care canta la vioara cu speranta ca or sa capete un ban in plus, caini vagabonzi intinsi in mijlocul strazii profitand si ei de soarele cald.

e ora mesei, intru intr-un restaurant. nu imi place sa mananc singura. pot vedea in bucataria restaurantului, are geamuri transparente. e un iad acolo. pe masura ce clientii se inmultesc, creste si presiunea in camera de sticla.

pentru unii e ora mesei, pentru altii … nu.

week-endul care a trecut am fost la cinema. music and lyrics – il recomand din toata inima. cred ca hugh grant este unul dintre cei mai buni actori de comedie de acum.

am continuat si acasa momentul de comedie. antena 1 a difuzionat the mirror has two faces. eu l-am vazut probabil pentru a 10-a oara. a fost funny

i love monday mornings, mai ales cand nu am nimic presant de facut. imi fac o cafea (decofeinizata) si incerc sa aranjez, cel putin in mintea mea, daca nu in realitate, ceea ce am de facut: programul pe saptamana care abia incepe. tin minte cand ma trezeam pe la ora 5 a.m. sa imi beau cafeaua, mai ales in diminetile de vara. parea ca timpul o sa aiba rabdare indefinita cu mine.

stabilirea a ceea ce am de facut imi da o senzatie de calm, ma agaseaza surprizele, nu imi plac invitatiile surpriza, sau vizitele surpriza, sau lucrurile neasteptate pe care trebuie sa le fac intr-o zi. vreau sa stiu ce am de facut. am i freak control or i just can’t adapt? cred ca a bit of both. i like for things to go my way, but who doesn’t? mama imi spune mereu ca ar trebui sa fiu mai maleabila si cu siguranta are dreptate. saptamana asta, pe lista de to do-uri practica spontaneitatii si flexibilitatii in interactiunea cu ceilalti.

dar tot mama, de parca nu ma cunoaste, ma anunta ca astazi dupa amiaza trebuie sa fac nu stiu ce errand. deja practica spontaneitatii…pare un proiect esuat.

in fata salii radio m. jora este un cires (? cred) inflorit care imprastie un parfum… pentru o clipa mi-am adus aminte de livezile din copilarie. o sa merg sa le vad in curand.

am fost intr-o plimbare profesionala cu prietena mea, magah, care lucreaza la o emisiune pentru radio romania cultural. ea avea de intervievat copii despre ce este cultura. am fost in cismigiu si pe calea plevnei in cautare de material, apoi am luat-o spre radio cu tramvaiul 20. acum sunt in oblio pub si imi beau cafeaua de dimineata si ascult u2, iar magah e in sala radio sa fonotecheze materialul.
sunt singurul client pana la ora asta si e un sentiment placut, localurile incep sa devina din ce in ce mai aglomerate

there is a certain someone who permanently reminds us that we haven’t done our best, that we’ve forgotten to do that or that, that we’ve managed things badly, that he/she is disappointed in us, that blames us for everything that goes wrong, and whose appreciation we’d like having – a thing which is almost impossible even if for a brief moment. there is a certain someone who pushes and demands us proficiency, who projects on us what he/she couldn’t realise for him/herself. there is a certain someone who most inopportunely insists that we performed a certain task that we abhor. there is a certain someone who in 2 seconds can arise in us such fury as no one else can.
there is a certain someone for each and everyone of us.

am lipsit cand a fost inaugurarea carului cu bere. am hotarat sa recuperez timpul pierdut si impreuna cu doua prietene am mers la plimbare prin bucurestiul vechi; ne-am oprit sa ne relaxam la car. am avut noroc, am intrat fara rezervare. serviciul este intr-adevar promt si deserturile delicioase. cui ii place expresso-ul, il prepara de minune, iar muzica este o shimbare si o surpriza placuta fata de tot ce se asculta prin restaurantele bucurestene.