Silvia Tuvene. Muza

am asteptat cu nerabdare sa respir aerul bucurestilor ca atunci cand eram copil si asteptam sa ma duc unde am crescut, la bunicii mei si sa respir aerul de munte.

imi era dor de lume, de locuri, de atmosfera, de viata pe care o are bucurestiul. mergand pe stazi si prin tramvie l-am descoperit, asa cum il stiam: sarac, murdar, cu masini prea scumpe si de prost gust, cu universitatea acoperita in coltul geografie-chimie cu un enorm afis verde la dero, cu standuri de martisoare inghesuite peste tot pe unde trece multa lume, cu stazi pitoresti si mundane, cu cladiri in curs de demolare, cu cladiri moderne ridicate ca o ofensa nepermisa la adresa bunului gust/simt, cu cersatori, cu oameni bogati, cu oameni veseli, cu oameni tristi, cu oameni beti in autobuze la prima ora a diminetii, cu oameni politicosi, cu oameni grosolani. cu oameni si atat. o lume intreaga cu dramele si micile ei bucurii. Bucurestiul are farmecul lui si vorba cantecului mmm ce oras frumos …/fabrici si uzine…

las fotos son para ti, portuguesa!

istoria ceaiului a inceput pentru mine cand aveam 18 ani. ma preagateam sa dau la facultate, la litere. sora-mea a plecat in anul ala pentru 3 luni in franta, astfel ca peste tot in camera mea (peste care eram deplin stapana) erau tomuri adnotate si fise de lectura pentru literatura romana si multele culegeri de gramatica romana si engleza. desi pe atunci inca nu era sloganul numele mari incep cu litere, eram nerabdatoare sa sa calc prin locurile unde au invatat, studiat si predat atatia oamenii ale caror scrieri le admiram. imi placea ideea sa fiu in acelasi loc cu atatia altii inaintea mea, si nu oricare altii, ci unii alesi. niste oameni care au reusit cu puterea mintii lor si prin comportamentul lor (nu intotdeauna onorabil, din pacate) sa fie niste modele intelectuale demne de urmat.

in anul premergator intrarii mele la facultate faceam meditatii, ca orice elev de liceu care se respecta, la toate cele trei materii la care urma sa sustin examen. am avut profesori minunati, oameni pe care ii apreciez si astazi si despre care pastrez amintiri placute. una din aminitirile placute legate de profa de engleza este ceaiul. ea mi-a servit pentru prima data ceai englezesc. purtam conversatii despre cum a calatorit ea atat de mult, despre cum facultatea nu o sa imi ofere cine stie ce (pe atunci nu o credeam)… si beam ceai. mi se parea un lucru atat de placut si de linistitor. beam ceai pe strada boteanu si auzeam povesti despre culisele universitatii si imi imaginam ca viata va fi mereu asa.

mai tarziu, cand am intrat la facultate s-a deschis carturesti. cum oamenii care m-au pregatit, m-au invatat suficient de multe, am hotarat sa invat si eu pe altii. am predat engleza si romana. la fiecare lectie de engleza obisnuiam sa cumpar ceai de la carturesti (englezesc bineinteles) si sa ii invat pe elevii mei cum se bea. citeam si analizam cu ei in timpul lectiilor fragmente din georges mikes: how to be an alien (capitolul despre ceai). viata parea linistita si intre multele indatorii pe care le aveam, simteam cum este inca timp sa ies cu o prietena sau alta in oras si sa savuram un ceai.

fiecare are micile lui manii legate de examene. ale mele erau intotdeauna un pix nou si dupa sa imi cumpar un ceai sau vreo carte de la carturesti, caci era comod si aproape. nu se deschise inca cel de langa patria, era doar cel din edgar quinet.

examenele au trecut si cu timpul am avut si experiente neplacute cu ceaiul. ultimul, probabil cel mai memorabil dintre toate, in aeroport in barcelona: am turnat practic pe mine ceaiul pe care tocmai mi-l comandasem. arsuri de gr 1 si 2.

orice experienta lasa o urma asupra personalitatii tale sau chiar si asupra pielii tale. ceaiul pentru mine a fost o experienta intelectuala as putea spune, o leg de cei mai frumosi ani din viata mea si daruiesc ceai cu mare placere prietenilor.
da, dar prietenii ca si amintirile cu ceai se pot schimba. prieteniile devin reci si nici macar o ceasca fierbinte de ceai nu le poate reincalzi.

mama ma mai intreaba in timpul zilei daca vreau o ceasca de ceai. la propriu, sar ca arsa si refuz. pe cand eram copila ma intreba ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare si raspunsurile au mers de le designer vestimentar pana la avocat. acum nu ma mai intreaba, dar daca ar intreba, i-as raspunde om de litere care ar vrea sa mai bea cu aceeasi placere ceai.

cum plec din tarragona mai devreme decat as fi asteptat, a trebuit sa trimit un pachet. am sunat pe la toata lumea si pana la urma am gasit o firma care sa imi ia pachetul. partea neplacuta era ca trebuia sa gasesc o cutie de carton. am intrebat in stanga, in dreapta si mi s-a spus sa caut la gunoi noaptea, ca o sa gasesc. hmm… cam rusinos… m-am dus la o librarie, am intrebat, aveau doar cutii mici, iesind din librarie am vazut langa un cos de gunoi, in plina zi, o mare cutie impunatoare. langa ea, o compatrioata. imi cere un euro pe cutie, ii ofer 20 de centime. targ incheiat. m-am simtit ca acasa, imi place targuiala observ. si mi-a placut ca am putut sa indoi regulile sistemului. cred ca pana la urma sunt o romanca

asta seara aud la televizor o stire despre cat sunt de inventivi romanii. o banda care jefuia bancomate in spania. oare o sa ne schimbe uniunea europeana?

lumea se pregateste de carnaval in tarragona, eu de plecare. maine fac pachetele care or sa ajunga inaintea mea in romania si sambata le urmez si eu. abia astept sa ajung acasa.

poate o sa si ninga …

in tarragona ploua, ploua de nu imi vine sa ies din casa. pe strazile inguste risti sa iti spargi capul cu fiecare pas pe care il faci. edilii tarragonei au facut strazile in ciuda locuitorilor orasului. mai ales la zebra, dungile alea sunt fatale. ai calcat pe una din ele si trezesti in mijlocul strazii lat.

astazi nu s-a mai tinut piata care se tine de obicei joia, ploua prea tare, si cum este o piata in aer liber nu avea rost sa se tina. la balconul mediteranei marea nu se vede clar, ci cumva gri si intunecat.

ploua si imi aduc aminte de casa…

prietena mea, hafsa este din maroc si are nevoie de autorización de regreso pentru a putea sa se duca pana in maroc si sa vina din nou in spania. e un fel de permis de intorcere in tara in care esti rezident temporar. s-a dus sa stea la coada la subdelegación del gobierno. cu ea altii stau la coada. printre care si romani si bulgari, care desi nu mai este nevoie sa stea la coada, pentru ca sunt comunitari, o fac din interitie. ce e si mai frumos e ca intra in fata oamenilor care au stat la coada, pentru ca nu aveau alta solutie nefiind comunitari. asa da europa!

Before I loved you, Love, nothing was my own;
I wavered through the streets, among objects:
nothing mattered or had a name:
the world was made of air, which waited.

I knew rooms full of ashes,
tunnels where the moon lived,
rough warehouses that growled Get lost,
questions that insisted in the sand.

Everything was empty, dead, mute,
fallen, abandoned, and decayed:
inconceivably alien, it all

belonged to someone else-to no one:
till your beauty and your poverty
filled the autumn plentiful with gifts.

ultima zi din cursul de turism am fost in excursie. am vizitat poblet si tortosa. in autocar mi-am dat seama cat de mult imi lipseste peisajul din romania. asa cum sunt casutele, inghesuite pe marginea drumului, unele saracacioase si neingrijite, dar par asa de familiare. imi lipseste sa vad peisajul verde, in spania este totul roscat, vegetatia pe coasta este saracacioasa, solul pietros, casele sunt din piatra, par mai mult orase decat sate. iin zona tarragonei este si mai intristatoare privelistea. devenind dintr-o zona agricola o zona indutriala lumea a cam parasit satele si s-a indreptat spre ore. pana la poblet si inspre tortosa am trecut prin sate aproape parasite.

poblet impresionanta prin istoria ei. acum in manastire locuiesc 35 de calugari care au grija de manastire si care au aceleasi activitati pe care le aveau si antecesorii lor, mai putin facerea vinului . in secolul 18 manastirile au fost abandonate, pamanturile confiscate si calugarii risipiti. o data cu plecarea calugarilor oamenii au intrat si eu jefuit tot ce era de jefuit, au ars biblioteca si au inceput sa scoata din zidurile manastirii piatra necesara pentru constructia propriilor case.

tortosa mi-a adus aminte de bucuresti. e construita pe ebru si a fost un centru comercial important, fiiind un port important. o data cu industrializarea orasul a decazut incet incet, iar astazi incepe sa isi revina. se restaureaza peste tot mai ales partea veche a orasului. catedrala o sa fie restaurata si ea si un intreg cartier de case daramat pentru a se construi treptele catedralei pana la raul ebru.

atat in claustrul de la poblet cat si in catedrala din tortosa sunt ingropati nobili care au contribuit cu bani la ridicarea constructiilor. pentru efortul lor au fost ingropati chiar in biserici. nefiind semnalata cu nici un cordon rosu, sau macar o eticheta, lumea calca pe mormintele celor care au ajutat ca astazi catedralele si manastirile sa fie vizitate.