Silvia Tuvene. Muza

am deschis televizorul dupa multe zile de absenta. pentru ca sunt in cataloña, la tv circula foarte mult catalana si mi se pare, cel putin in momentul de fata, cat se poate de agresiva.

ca de obicei nimic bun la tv. astazi la aeroportul barajas in madrid a avut loc un atentat revendicat de eta. o masina a expodat in parcarea terminalului 4 al aeroportului.

chiar astazi ma intrebam daca se poate vorbi in conditiile actuale de o noua miscare romantica nationalista/regionalista. un fel de revers al medaliei a ceea ce s-a intamplat in secolul 19. oare natiunile se vor sfarama in unele mai mici?

pentru ca este vacanta, nu prea ma gandesc serios ce anume ar trebui sa citesc sau sa lucrez, dar mai am niste lecturi de vacanta, nu foarte profunde, nici foarte solicitante, dar sunt si ele lecturi. am inceput sa citesc amin maalouf: identidades asesinas si malcom bradbury: rates of exchange.
ar trebui sa citesc niste istoria religiilor pentru cursul de istoria ideilor religioase si sa recenzez o carte pentru o materie care s-a facut in octombrie.

trasatura de baza a spaniolilor din ce imi spun toti prietenii de pe aici este ca la ei totul intarzie. am fost sa imi depun actele pentru rezidenta. hmm… la ei dureaza 5 luni si la politie mai intarzie inca 40 de zile… wow! langa mine o tipa din timisoara care se intreba ce o sa faca cu o rezidenta spaniola, daca ea nu va mai fi aici sa o ridice sau sa faca uz de ea. bursa ei este pentru 5 luni; adevarat ca nu poti sa nu iti depui actele pentru rezidenta, pentru ca viza iti e acordata doar pentru 3 luni.

acum ca am primit in decembrie o tema din octombrie, cred ca pot spune ca lucrurile in spania merg in ritmul lor propriu.

s-a intors delphina din franta si prin apartament tot apare lume noua. in prima seara a venit cu o turcoaica din murcia, a doua zi de dimineata a aparut si mustafa tot din turcia, a doua zi pe seara mai trebuia sa apara inca un tip din italia pe care delphine m-a asigurat ca il cunosc; a aparut si da, il cunosteam, dar a venit insotit inca de o tipa care e italianca si ea, nu vorbeste spaniola, franceza sau engleza, dar intelege spaniola pentru ca studiaza acum in lisabona si invata portugheza care este foarte asemanatoare cu spaniola. azi cand sa imi fac o cafea dau peste ea: imi folosea cafetiera. am inceput sa ii vorbesc in spaniola, ea imi raspundea in italiana some euromix, ha?

aseara am fost sa cinam intr-un bar unde se mananca tapas. daniela la portuguesa mi-a explicat ca nu se poate sa vin in spania si sa nu incerc tapas. zis si facut; vine chelnerul la masa, il intreb ce e aia, ce-i ailalta, comand si imi dau seama ca vorbeste spaniola cu un accent cat se poate de apropiat de al meu. il intreb daca e roman. nu, era moldovean. buun asa! nationalismul a luat ieri forma unui bacsis

dupa o indelunga pauza revin cu detalii despre cum e craciunul in spania. cred ca la fel ca in romania, dar cu temperatura de peste + 10 grade afara si mancare destul de diferita, de obicei fructe de mare, pe care pe mine drept sa spun nu prea ma tenteaza, dar vad ca altora le place.

mosul a venit anul asta de departe si incarcat si ii multumesc

in seara de craciun am fost invitati la prietena mea hafsa, care e din maroc si am mancat o mancare traditionala din maroc, putina culoare interculturala nu strica nimanui.

inainte de craciun am mai vorbit cu diversi oameni din ro care au tinut sa imi spuna cat de bine o duc, cat de grozava este viata si laptop-ul pe care li-l asigura firma, si care apropos … “si-au luat casa”. dragii mei, sa va fie de bine, daca incerc sa vorbesc cu voi nu este pentru a va spune ce viata minunata am eu aici, ci pentru ca mi-era dor de voi, atata tot. nu imi placeau mie reuniunile de tipul x ani de la terminarea facultatii, acum cu siguranta nu ma mai duc.

pe rambla nova in fiecare an, din cate am inteles, se face un fel de targ de cadouri, un fel de sala dalles bucuresteana, dar in aer liber si cu lume mult mai relaxata. am ajuns pe aici, pentru ca trebuia sa fac niste poze pentru un ziar din germania, spiegel. un prieten lucreaza acolo si face un reportaj despre cagatios si nu avea nici o fotografie cu vestitele cagatios.
cagatios sunt niste buturugi pe care copiii trebuie sa le hraneasca si sa le ingrijeasca cat pot de bine, daca vor sa primeasca multe cadouri. la sfarsit le bat pana cagatio-ul “shits” duciuri si alune. evident ca buturuga satula de bete pe spate le da si niste sardine, ceapa sau usturoi.

targul de cadouri este un prilej perfect sa iti dai seama de diferentele de cultura. vanzatorii isi lasa standurile nesupravegheate si nu le fura nimeni nimic. in fata unui stand niste pustani asteptau de vreo 5 minute sa isi cumpere niste piercing-uri tribale. tipa care vindea era plecata pe la un stand vecin sa fumeze o tigara. nu parea prea grabita, pustanii si ei linistiti.

imi este greu sa ma obisnuiesc pe timpul iernii sa vad marea. saptamana trecuta am fost cu o prietena sa ne plimbam pe plaja in tarragona. desi frig, marea manifesta aceeasi forta de atractie asupra mea. era soare, dar parea un soare cu dinti din zilele de februarie ale copilariei mele. plimbandu-ma pe plaja, am regasit momente vechi in razele de soare care cadeau piezis pe fata si in parul meu.

grecii nu au doua cuvinte separate pentru albastru si pentru verde. este unul singur pentru amandoua si asta pentru ca marea este verde si albastra. este albastra cand o vezi din afara, cel mai bine de la inaltime si este verde cand esti in mijlocul undelor.

astazi, la o saptamana dupa ce mi-am lasat urma pasilor mei pe nisipul plajei din tarragona, am fost la salou cu daniela si cu joan (prietenul ei). marea e altfel aici, mai ales ca este mai frig si peisajul este mai putin grandios. e adevarat ca tarragona este un oras in adevaratul sens al cuvantului, pe cand salou este o statiune turistica. ce-i drept, nu lipsita de frumusete. o strada principala marginita de palmieri si luminata seara te face sa uiti o clipa ca viata poate fi altfel decat linistita.

am vrut sa intram intr-un restaurant sa mancam gaufre cu sirop de ciocolata. la intrare proprietarul ne intampina cu ne pare rau, dar inchidem. era ora 17.00. cautam un alt restaurant, mai putin specific spaniol si cu mai mult specific program prelungit/international/until last customer. gasim unul si ne multumim cu niste cafea si un brownie, nu aveau gaufre.

la intoarcere trebuia sa facem rost de niste scortisoara, pentru ca daniela pregatise de la pranz (pe care l-am gatit eu ) un desert tipic de portugalia orez cu lapte (asemanator cu al nostru). am oprit la casa lui joan care a venit cu scortisoara si cu inca un prieten. intre timp am hotarat sa mergem sa bem o bere, insa ghinion, zi de meci, totul super ticsit de lume, asa ca am hotarat sa mergem la non-stop-ul din tarragona (deschis pana la ora 2.00 am si inchis in zilele de sarbatoare) sa cumparam patatas bravas si bere franciscana. am ajuns acasa, am prajit cartofii si dau sa gust berea. hmm… weird… i’ve drunk beer before… it didn’t taste like that… il intreb pe joan ce e cu berea asta. el incearca sa imi explice, imi spune ca e de grau. aha! so that was what was weird about it. nu foarte rea, dar diferita. o data incercata ajunge.
cam asta a fost si duminica asta. marti trebuie sa incep sa fac proviziile pentru craciun aici lumea mananca fructe de mare, nu porc la masa de craciun.

insomnia… cine nu a trait nu poate intelege. de fiecare data imi aduc aminte de garcia marquez si boala somnului. intr-adevar uiti lucruri, asta urasc cel mai mult. nu oboseala, nu iritarea, nu nemultumirea, nici macar starea de sfarseala pe care o ai dupa nopti nedormite, ci faptul ca imi tocesc memoria.
unele nopti de insomnie le am din cauza ca nu vreau sa visez lucruri pe care le vreau sterse din memoria mea: persoane, locuri, intamplari. “ingrop” lumi si universuri din viata mea. nu e cea mai buna metoda, dar este o metoda. fiecare etapa din viata mea a fost populata de anumite personaje si anumite interese, de cele mai multe ori o etapa a fost contradictorie cu o alta, sau mai degraba o etapa a exclus o alta. mi s-a spus ca sunt schimbatoare, ceea ce este surprinzator. pot fi orice, dar nu schimbatoare.
m-a mirat sa vad insa fata ascunsa a oamenilor, cum oamenii reactioneaza cand cred ca nu ii vezi, cum oamenii reactioneaza atunci nu se simt constransi de prezenta ta. mi se intampla mici si stupide coincidente: de a visa detalii pe care nu vreau sa le cunosc, despre oameni pe care nu mai vreau sa ii cunosc. e ca si cum realitatea se incapataneaza sa isi cucereasca teritoriul chiar si in oniric. lumea visului imi revela semne camuflate ale unei realitati cu care nu mai vreau sa fiu in contact. face legatura cu lumi si persoane disparute.

mai am putin si o sa imi omor colacatarul. daca se va auzi la tv sau se va citi in ziar crima fierbinte sunt eu care il va fi lovit pe el cu un calorifer in cap. mi s-a luat de oameni ca el, as vrea sa il ignor, dar simpla lui prezenta este de neignorat. ma scoate pur si simplu din minti.
mai nou spune ca ar trebui sa imi cumpar mai multe haine si mai multe paturi, asta pentru ca refuza sa puna caldura pe motiv ca face zgomot. maine ii iau niste dopuri de urechi, imi iese mai ieftin.
tarragona se goleste de cunoscuti: o prietena se duce la praga, o alta in finlanda, altcineva in israel. eu raman

am de lucru maine la revista masterului. saptamana viitoare ar trebui sa incep sa schitez cat de cat un profil.
sa vedem ce o iesi

s-a terminat minivacanta pe care am avut-o. acum am hotarat cu o prietena sa facem o revista a masterului si de asemenea sa organizam un seminar pe 3 zile si sa obtinem fonduri de la ana lindh foundation. sa vedem ce iese. revista ma entuziasmeaza, sper sa fie pregatire pentru un viitor proiect in romania. seminarul ma incanta mai ales prin tema pe care am ales-o traducerea:act de creatie. planuim sa dezbatem probleme ca: globalizarea culturii, cultura europeana, cultura araba, problema canonului si cum influenteaza traducerile canonul, daca putem vorbi sau nu de un nou canon al unei culturi a uniunii europene.

de astazi am inceput cursul de ebusiness. interesant, pare challenging si sa nu mai mentionez ca proful e super simpatic.

manifest pentru sinceritate. vad totul intr-o alta dimensiune. totul ma afecteaza. am fost sa cumpar fructe intr-o zi, un om isi prinsese mana in usa de la garaj. tipatul lui l-am auzit pana in creieri. ma uit acum la enemy of the state. il aud pe will smith in castellano, de fapt nu e el, e vocea alcuiva, dar imaginile ma surprind, ma surprind, pentru ca ma afecteaza. nu inteleg de ce, e un film stupid, fara substrat. scenele insa imi creeaza un sentiment de panica si de neliniste. gustul pentru violenta ma sperie, durerea altora sau a mea ma afecteaza prea mult, o resimt ca un fel de unda care imi strabate corpul.

realitate imi pare supra-dimensionata. ma nelinisteste absenta, ma angoaseaza tacerile, ma sperie lipsa.

in spania m-a surpris sa vad ca barbatii sunt educati in buna traditie feminista. nu imi par macho. mi se par extrem de inteligenti, extrem de concentrati pe probleme feministe. mie una mi se pare intimidat, unii sunt feministi hard core.

oricum in spania egalitatea intre sexe e la un alt nivel.