Silvia Tuvene. Muza

azi m-am trezit cu o senzatie particulara diminetilor de dupa insomnie. simteam ca peretii camerei ma apasa, ca ma inchid, nu imi venea nici o idee pentru proiectele pe care le am de facut. am iesit in strada, m-am dus foarte aproape de casa sa beau o cafea, nu am mai baut o cafea singura de foarta multe vreme. nu o cafea ca sa treaca timpul pana cand vine persoana pe care o astepti (care de obicei intarzie); nu, am baut o cafea in sine, asta era si motivul. sa stau la fereastra unei cafenele (imi plac mai mult din bucuresti) si sa observ strada. ca orice strada din tarragona era plina de copii mici si de batrani. savurandu-mi cafeaua m-am gandit la o groaza de lucruri, printre care si nenoricitul de proiect pe imigratie, care nu m-a lasat nici macar sa dorm si mai ales la intrebarea “cat de departe sunt?” (un prieten m-a intrebat si inca nu am gasit un raspuns) cat de departe sunt de voi, de familia mea, cat de departe sunt de tara, cat de departe sunt de colega mea de facultate care este din maroc si poarta val, cat de departe sunt de omul de langa mine care citeste la vanguardia si isi bea cafeaua? cat de departe sunt? mult mai aproape de romania decat mi-as fi imaginat, peste tot romani. de la tiganca de pe avenida cataluna care imi ureaza sanate, pana la cei 6 (din 20) colegi de master, pana la romancele provocator imbracate care se plimba prin oras sau prin magazine. dilema veche si 22 le citesc pe net. dar pana la urma romania e mai mult decat asta. sunt prea departe de sora mea (e la NY) cu care nu prea mai apuc sa mai vorbesc. departe de oameni cu care nu am mai vorbit de foarte multa vreme, aproape de oameni cu care nu vreau sa vorbesc. departe de extremisti, departe de misogini si totusi in mijlocul lor. azi a fost ziua impotriva violentei de gen (stie cineva daca in romania se serbeaza?). m-am uitat la tve, anul asta au fost 61 de victime ale violentei de gen in spania. o mizerie! si toate se petrec in spatele unor pereti subtiri si in spatele unei groase nepasari. oare cate victime au fost in romania? pacat ca nu ma uitam la scandaloasele stiri de la ora 5, poate as fi aflat. sau poate nu, lucrurile astea nu se afla, sau daca se afla de ce le-ar spune cineva cu voce tare?

ma asteapta inca o noapte de insomnie, fara muzica, pentru ca aici peretii sunt cu adevarat subtiri in care o sa ma gandesc la acelasi proiect, si o sa ajung maine dimineata poate in aceeasi cafenea, sau poate am sa ma duc la biserica. colegul meu de master din romania este preot. are 36 de ani si doi copii si a venit sa studieze interculturalitate in mediteraneana. oare cat de aproape sunt de el? e ortodox, e roman, e fratele meu, conform devizei revolutiei franceze liberte, egalite, fraternite strigata in gura mare. dar sa fim seriosi, nu degeaba e trecut ultimul pe lista -ite-urilor. sunt oamenii frati? eu una cred ca nu. am fost la teatru saptamana trecuta si era o definitie a omului dupa plaut si chiar si in catalana am prins-o omul este lup pentru om, nu om. probabil ca sunt destul de departe de unii sau neasteptat de aproape de altii.

Trackback URI | Comments RSS