Silvia Tuvene. Muza

de foarte demult nu am mai simtit cum e sa nu lucrezi. mereu am crezut ca o sa vreau sa nu lucrez si ca o sa ma bucur de viata la maxim, o sa gust trairi frenetic. uite ca nu e asa deloc. gust viata, dar intr-o alta dimenisune. am descoperit ca am lume langa mine, lume fara de care nu as putea trai. si am ajuns si eu la concluzia cliseistica si perfect adevarata ca viata se gusta atunci cand e lume in jurul tau.

usor pradoxal si contradictoriu cu ceea ce am zis pana acum este ca am inceput sa apreciez singuratatea. de cand am venit aici ma simt invadata si agasata de tot felul de lume. care mai de care sa afle sa stie despre tine, despre romania. cine esti? ce faci? the down side of inmigration. lumea e terorizata de straini.

so my statement goes: i’m no terrorist, i have no bombs.

to see a world in a grain of sand
and a heaven in a wild flower,
hold infinity in the palm of your hand
and eternity in an hour.

constat, nu cu nemultumire, ca nu am mai postat de foarte multa vreme. am fost prinsa cu proiecte. am terminat unul dintre ele, sper ca astazi sa il termin si pe al doilea. in stilul caracteristic, tot pe ultima suta de metri le fac pe toate.

astazi am dormit pentru prima oara de cand sunt aici bine, fara insomnii, fara vise aiurea, am dormit si m-am trezit tarziu, dar bine. am baut o cafea, am mancat paine prajita (pe care am ars-o, nu foarte rau, dar … ) cu miere si unt. am desajunat in comedor, tot pentru prima oara a istoriei mele in floreci vives no 6. e placut, m-am mai conversat cu lume din bucuresti (acum imi funtioneaza wi-fi in apartament), mi-am facut planuri ong-iste pentru vara viitoare, am facut o lista cu vinuri de craciun (de fapt a magazinelor unde ma pot duce; tot nu prea pricep cum clasifica ei vinurile).

proiectul pe care trebuie sa il fac este pentru cercetare. o sa fie despre secularizarea in europa, cu accent in spania (ca doar generalitat catalunya imi da banii). inca nu a prins contur, dar am incredere in inspiratia de ultima ora.

maine incepe seminarul unesco. am un teanc de discursuri de citit si nu am apucat inca. va trebui sa pun intrebari pertinente in franceza sau spaniola despre tot ce e legat de 11 septembrie. sper sa ma descurc.
tot maine luam pranzul toti participantii la seminar inclusiv cei care vor expune. este un pranz cat se poate de fancy in imperial tarraco (un fel de hilton). vineri programul artistic continua cu o vizita la manastirea santes creus. astept cu nerabdare sa ma duc si dupa aceea astept si cu mai mare nerabdare sa pot dormi, caci am nevoie.

cursul de institutii civile in magreb s-a terminat cu o furtunoasa dezbatere despre lipsa totala a bisericilor din tarile musulmane. de luni am inceput un curs despre cipru, situatia din balcani si discutii tangentiale despre fostul bloc comunist. proful a spus “istoria are un pret”, referindu-se la tari foste comuniste. cand a venit vorba de cipru (el cred ca e greco-cipriot) nu a contenit sa condamne pe toata lumea pentru incalcarea flagranta a drepturilor omului etc …. sa ii spun si eu ca ciprul e pretul istoriei? nu credeam sa ajung vreodata nationalista, dar… intr-o tara straina propria-ti identitate este o problema spinoasa.

ca sa fie toate bune m-am certat si cu aia de la telefonica (cei responsabili de netul de acasa). nota de plata a venit de 3 ori mai mult. da, se intampla peste tot.

azi m-am trezit cu o senzatie particulara diminetilor de dupa insomnie. simteam ca peretii camerei ma apasa, ca ma inchid, nu imi venea nici o idee pentru proiectele pe care le am de facut. am iesit in strada, m-am dus foarte aproape de casa sa beau o cafea, nu am mai baut o cafea singura de foarta multe vreme. nu o cafea ca sa treaca timpul pana cand vine persoana pe care o astepti (care de obicei intarzie); nu, am baut o cafea in sine, asta era si motivul. sa stau la fereastra unei cafenele (imi plac mai mult din bucuresti) si sa observ strada. ca orice strada din tarragona era plina de copii mici si de batrani. savurandu-mi cafeaua m-am gandit la o groaza de lucruri, printre care si nenoricitul de proiect pe imigratie, care nu m-a lasat nici macar sa dorm si mai ales la intrebarea “cat de departe sunt?” (un prieten m-a intrebat si inca nu am gasit un raspuns) cat de departe sunt de voi, de familia mea, cat de departe sunt de tara, cat de departe sunt de colega mea de facultate care este din maroc si poarta val, cat de departe sunt de omul de langa mine care citeste la vanguardia si isi bea cafeaua? cat de departe sunt? mult mai aproape de romania decat mi-as fi imaginat, peste tot romani. de la tiganca de pe avenida cataluna care imi ureaza sanate, pana la cei 6 (din 20) colegi de master, pana la romancele provocator imbracate care se plimba prin oras sau prin magazine. dilema veche si 22 le citesc pe net. dar pana la urma romania e mai mult decat asta. sunt prea departe de sora mea (e la NY) cu care nu prea mai apuc sa mai vorbesc. departe de oameni cu care nu am mai vorbit de foarte multa vreme, aproape de oameni cu care nu vreau sa vorbesc. departe de extremisti, departe de misogini si totusi in mijlocul lor. azi a fost ziua impotriva violentei de gen (stie cineva daca in romania se serbeaza?). m-am uitat la tve, anul asta au fost 61 de victime ale violentei de gen in spania. o mizerie! si toate se petrec in spatele unor pereti subtiri si in spatele unei groase nepasari. oare cate victime au fost in romania? pacat ca nu ma uitam la scandaloasele stiri de la ora 5, poate as fi aflat. sau poate nu, lucrurile astea nu se afla, sau daca se afla de ce le-ar spune cineva cu voce tare?

ma asteapta inca o noapte de insomnie, fara muzica, pentru ca aici peretii sunt cu adevarat subtiri in care o sa ma gandesc la acelasi proiect, si o sa ajung maine dimineata poate in aceeasi cafenea, sau poate am sa ma duc la biserica. colegul meu de master din romania este preot. are 36 de ani si doi copii si a venit sa studieze interculturalitate in mediteraneana. oare cat de aproape sunt de el? e ortodox, e roman, e fratele meu, conform devizei revolutiei franceze liberte, egalite, fraternite strigata in gura mare. dar sa fim seriosi, nu degeaba e trecut ultimul pe lista -ite-urilor. sunt oamenii frati? eu una cred ca nu. am fost la teatru saptamana trecuta si era o definitie a omului dupa plaut si chiar si in catalana am prins-o omul este lup pentru om, nu om. probabil ca sunt destul de departe de unii sau neasteptat de aproape de altii.

am discutat si am auzit discutandu-se de cand am ajuns aici despre chestiunea valului (cel purtat de femeile arabe). pare un fel de chestiune taraneasca de la inceputul secolului trecut in romania pricipatelor.

sa il poarte sau nu femeile? sa fie interzis total in spatiile publice? sa fie interzis doar cel care acopera corpul in intregime (burqa purtata de femeile din afghan)? sa il poarte si barbatii in aceeasi masura in care il poarta femeile?
e ciudat cum purtarea valului nici macar nu este un obicei care apartinea islamului, de-a lungul timpului femeile din vest si-au acoperit fata si parul: in evul mediu, in renastere si chiar in perioada moderna palariile sunt un mod de a nu arata ceva, sau de fapt de a arata altceva.

motivul pentru care femeile isi acopera parul este de a nu atrage privirile barbatilor. (in loc sa se faca ceva cu ochii barbatilor, acoperim femeile). dar un val mai mult deseneaza fata unei femei decat o ascunde, mai mult invita sa fie privita. problema valului ca simbol religios se ridica mai ales in cazul imigrantilor. in tarile europene, privirile sunt indreptate asupra valului, asupra celei care poarta valul. oricum valul in sine nu mai este demult o dovada de modestie, a devenit accesoriu la moda; se asorteaza cu machiajul, cu bijuteriile, cu lenjeria… este o intreaga industrie, exista pana si valuri pentru patinat.

este purtat in exteriorul casei, in sfera publica. in franta s-au interzis simbolurile religioase ostentative, printre care si valul; femeile nu mai au voie sa poarte valul pe strada. legea spune ca aceste simboluri pot fi exhibate in intimitate. valul nu exista decat in afara sferei private, in spatiul public. in intimitate femeia se dezbara de el.
conflictul exista atat in tarile islamice, dar mai ales in europa, unde el este reprezentat si purtat de o minoritate. numeroase femei crescute si educate in occident au ales sa poarte val in semn de solidaritate fata de surorile lor din orient. este la mijloc o problema care depaseste solidaritatea, valul este identitar. creeaza apartenenta la o religie si la o comunitate sociala.

valul reuseste insa, sa creeze si sa perpetueze enorme stereotipii: inegalitatea intre sexe.

in discutia interzicerii valului a intervenit si vaticanul. valul, de fapt ascunsul, creeaza si alimenteaza frica fata tot ce este conotat ca fiind caracteristic sau apartinand terorismului. in aeroporturi ascunderea indentitatii devine imposibil de acceptat, tot felul de noi masuri ritualice menite sa ii calmeze pe cei care calatoresc si sa dovedeasca masurile care sunt luate impotriva celor care ne ameninta. dar, de cele mai multe ori atacurile teroriste sunt organizate din interior. la aeroport este vorba doar de un ceremonial ineficent.

vaticanul sustine ca imigrantii musulmani nu se pot integra in comunitatile de adoptie. de altfel in italia exista, inca, in vigoare o lege din secolul 20 prin care este considerat ofensa publica sa iti acoperi fata (mostenire de la brigada rosie).
jean starobinsky spunea ca ascunsul este intotdeauna fascinant, te duci catre el pentru ca te cheama. motivul initial pentru care femeile poarta val este complet nefondat, mai ales in europa, unde el inevitabil este exotic si atrage din contra mai multe priviri.

descopar noi autori, noi universuri pasionante. acum consult jack goody: l’islame en europe, gilles lipovetsky: el era del vacio, jacques derrida: writing and difference.

oricum din ceea ce observ primeaza traducerile in franceza ale autorilor anglo-saxoni si traducerile in engleza ale autorilor francezi. franceza are intaietate de departe, majoritatea cursurilor sunt in franceza, in engleza mult prea putin (spre chinul meu acut de a lua notite).

o noua saptamana, un nou curs care mi-a captat interesul, pentru ca se leaga de interese mai vechi de-ale mele. acum am un curs despre societatea civila in maroc. ma incanta. nu e vorba nici de economie, nici de turism, ci este un punct de vedere socio-antropologic asupra religiei. pentru prima data am vorbit despre viitoarea mea teza de doctorat, sau cel putin proiectul in sine. ma simt mai bine, mi se pare ca a luat deja forma. titlul tezei influenta maura asupra poeziei spaniole in evul mediu. cred ca cercetarea o sa mearga mai mult pe linia iubirii curtenesti si felul in care ea a schimbat mentalitatea europena pentru totdeauna.

ma pregatesc intens pentru seminarul unesco. trebuie sa citesc despre terorism si cum lumea s-a schimbat in urma celor intamplate la 11 sept. (masurile in aeroporturi de exemplu).

pentru cursul despre magreb ma ocup de introducerea cursului in campusul virtual: redactarea informatiei, cautarea altor autori si teme conexe celor deja existente. sper sa fie folositoare si altora cercetarea mea.

un prieten a jucat duminica seara intr-o piesa de teatru. am mers impreuna cu alte 2 prietene sa il sustinem. am cumparat biletele cu ceva timp inainte pentru ca era destul de aglomerat. lumea chiar merge la teatru. a fost o piesa de amatori si sala aproape plina. dupa ce am luat biletele, ne-am dus sa ne plimbam pe rambla nova, unde de altfel se afla si teatrul. destul de multa lume pe strada, o gramada de copii si pensionari peste tot .
oricum tarragona este locul copiilor, cel putin asa il percep eu. ma surprinde cat de nepasatori sunt proprii parinti cu odraslele lor. ieri, pe strada un pusti alerga cu un rucsac in spate complet haotic in susul si in josul strazii cu ceva care zornaia cumplit in rucsac. nimeni nu parea nici incomodat, nici mirat, iar taica-su mergea inainte fara sa para constient ca ar trebui sa aiba grija de copil.

la teatru erau si aici copii, in carucioare, cu suzete si tot tacamul, plin de familisti. oricum pana sa inceapa piesa nu mi-am putut lua ochii de la o femeie insarcinata.era atat de frumoasa si de mandra de sarcina ei, incat nu numai ochii mei s-au lipit de ea, ci si ai altor spectatori.

inainte de a intra in sala teatrului una dintre prietenele mele imi spune ca spera sa inteleaga ceva, pentru ca e in catalana. eu (what???) putin ingrijorata ma uit pe pliant. da, era in catalana. pana la urma am inteles. piesa se chema uff, barbatii si a fost o comedie cat se poate de sugestiva despre sex si relatiile dintre parteneri. m-am distrat copios si m-am bucurat sa vad atata lume la o piesa de amatori.

Şi iarăşi aştepţi, aştepţi ce pare menit
viaţa să ţi-o mărească la nesfîrşit.
Aştepţi ce de altă tărie ţine,
ce-i unic, puternic din cale-afară,
trezirea pietrelor,
adîncimi întoarse spre tine.

În culoare crepusculară
pe etajere apun
volumele-n aur şi brun.
La ţări te gîndeşti, ce-ai străbătut,
la chipul şi la veşmîntul
unor femei pe care iar le-ai pierdut.

Şi ştii dintr-o dată: aceasta a fost.
Şi te ridici şi-n faţă vezi spaima,
figura şi taina
unor ani ce-au trecut.

I spotted her across a crowded room , 15 or maybe 20 years ago. She stood as if frozen in grace and time, poised in a shaft of light that seemed calculated to flatter her lustrous skin and full, moist lips. She had a regal air and great serenity, even as people circled her and stared frankly, women as well as men. Her beauty stunned me like a mallet to the head. more